Science: O tehnologie revoluționară în domeniul geneticii face un mare pas spre transplantul de organe crescute pe porci către ființe umane

Oamenii de știință de la un laborator de cercetări din San Diego și de la Universitatea Pittsburgh, Pensylvania, sunt pe cale de a elimina din organelle porcilor secvențele genetice nocive oamenior, scrie jurnalul Science citat de Radio France Internationale.

Peste 120.000 de persoane așteaptă grefe de organe doar în Statele Unite, iar rezultatele publicate în revista Science reînvie speranțele că se vor putea obține organe de porc compatibile cu organismul omenesc.

Mulți oameni de știință cred că organele de porc ar putea să le înlocuiască pe cele umane pentru că sunt de talie asemănătoare și există numeroase compatibilități genetice între cele două specii.

Numai că până în prezent nimeni nu a fost în măsură să evite răspunsul imunitar violent pe care celulele de porc le-ar provoca oamenilor. Dacă aceste riscuri vor fi acum îndepărtate, problema va deveni mult mai ușor de rezolvat, spune pentru revista Science Daniel Salomon, doctor imunolog la Scripps Research Institute  din San Diego. Dar nu e suficient. Cercetătorii trebuie să identifice toate numeroasele alte celule de porc care provoacă respingerea de către sistemul imunitar uman.

Totuși, oamenii de știință speră ca anul viitor să aibă embrioni de porc fără secvențele genetice nocive, care să poată fi implantați femelelor purtătoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare