spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăExterneŞeful episcopilor catolici germani: "Germania nu-i poate primi pe toți nevoiașii lumii"

Şeful episcopilor catolici germani: „Germania nu-i poate primi pe toți nevoiașii lumii”

-

Biserica Catolică germană cere reducerea numărului de refugiați care sosesc în Germania, apreciind că țările nu-i pot „primi pe toți nevoiașii lumii”, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de presa germană și citat de AFP.

„Și în calitate de biserică, noi spunem că este nevoie să se reducă numărul de refugiați”, a declarat președintele Conferinței episcopale germane, cardinalul Reinhard Marx, într-un interviu acordat cotidianului regional Passauer Neue Presse. „Germania nu-i poate primi pe toți nevoiașii lumii”, a apreciat cardinalul Marx, care a adăugat că acest subiect nu poate fi tratat doar din prisma filantropiei, ci și a rațiunii.

- Advertisement -

Cardinalul Marx s-a declarat totodată îngrijorat de creșterea xenofobiei în Germania, într-un moment în care partidul populist german Alternative für Deutschland (AfD) profită de criza refugiaților pentru a impune un discurs de dreapta radical, de neconceput până acum pe scena politică germană.

„Din nefericire, a existat întotdeauna în Germania un oarecare potențial al extremismului de dreapta și totodată al rasismului. Această ideologie s-a consolidat în mod vădit”, a spus Marx.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img