Senatul SUA a votat cu 98% trecerea pe lista neagră a OMV, firma care deține PETROM

Senatul Statelor Unite a adoptat joi, aproape în unanimitate, noi sancțiuni împotriva Rusiei, informează Reuters. Proiectul vizează și compania austriacă OMV, care deține PETROM.

Sancțiunile adoptate marți de Camera Reprezentanților din Congresul SUA împotriva Rusiei, Iranului și Coreei de Nord au întrunit voturile a 98 de senatori americani din cei 100, fiind susținute și de minoritatea democrată.

Legea respectivă urmează să fie înaintată președintelui Donald Trump, în vederea promulgării. Șeful Casei Albe are și drept de veto, dar dacă va face uz de acesta, republicanii și democrații asigură în Congres o majoritate suficientă pentru adoptarea legii și în aceste condiții. În Camera Reprezentanților, au fost 419 voturi pentru sancțiuni și doar trei împotrivă.

Compania austriacă OMV, firma mamă a PETROM România, ar fi trecută pe lista neagră a Statelor Unite ale Americii, indică o informație publicată marți seară de cotidianul austriac Die Presse.

SUA intenționează să instituie noi sancțiuni împotriva Rusiei și amenință, de asemenea, corporații europene care fac afaceri cu Moscova, scrie ziarul austriac.

În cazul în care SUA, așa cum a fost planificat, instituie noi sancțiuni împotriva Rusiei, Bruxelles-ul trebuie „să fie pregătită să răspundă în termen de câteva zile,“ Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost citat într-un memoriu secret afirmând acest lucru, mai scria Die Presse.

Eventuala trecere pe lista neagră a SUA a OMV va afecta și compania PETROM, în care compania austriacă este acționar majoritar.

Proiectul noilor sanctiuni americane impotriva Moscovei conține un paragraf care ameninta controversatul gazoduct Nord Stream 2, in care o parte a finantarii este asigurata de austriecii de la OMV, care controleaza Petrom. 

Potrivit senatorului republican Mike Crapo, proiectul prevede sanctiuni impotriva celor care „investesc sau sprijina constructia de gazoducte pentru exportul energetic rusesc”. Ori, OMV se numara printre finantatorii gazoductului Nord Stream 2.

Germania a reacționat nervos la includerea OMV pe lista sancțiunilor americane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare