spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeSenzațional în dosarul Cherecheș

Senzațional în dosarul Cherecheș

-

Într-o motivare a respingerii cererii de încetare a obligației de a nu părăsi țara, un judecător de la Curtea de Apel Cluj scrie că argumentele invocate de primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu sunt temeinice ”în condițiile în care exercitarea mandatului de primar de către inculpat a avut loc după o lungă perioadă de absenţă, fiind, cu siguranţă, o mulţime de probleme nesoluţionate şi care necesită întreaga atenţie a inculpatului, iar deplasările în afara teritoriului ţării nu au strânsă legătură cu acest mandat.”, scrie Clujust.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a contestat la Curtea de Apel menținerea de către judecătorul fondului de la Tribunalul Cluj a măsurii controlului judiciar, ce include obligația de a nu părăsi țara. Până acum, nu a avut succes cu această cerere. Primarul a adus ca argumente invitațiile unor primari din alte țări, inclusiv a primăriței din Paris, Anne Hidalgo.

- Advertisement -

În motivarea deciziei din 29 mai, prin care s-a respins contestația, judecătorul precizează: ”În privinţa solicitării subsidiare de înlăturare din cuprinsul măsurii preventive a controlului judiciar a obligaţiei de a nu părăsi ţara, obligaţie considerată excesivă, Curtea reţine că pentru a dispune în maniera solicitată de către inculpatul contestator trebuie îndeplinite cerinţele art.215 al.8-8/1 C.pr.pen. conform cărora „la cererea motivată a inculpatului pot fi înlocuite sau încetate măsurile dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după ascultarea inculpatului”. Or,argumentele aduse de inculpat în susţinerea cererii de încetare a obligaţiei de a nu părăsi ţara nu sunt apreciate nici de noi ca fiind motive temeinice în condiţiile în care exercitarea mandatului de primar de către inculpat a avut loc după o lungă perioadă de absenţă, fiind cu siguranţă, o mulţime de probleme nesoluţionate şi care necesită întreaga atenţie a inculpatului, iar deplasările în afara teritoriului ţării nu au strânsă legătură cu acest mandat.”

Primarul Cherecheș susține că nu-i poate impune Curtea cum să-și exercite funcția: ”Ceea ce scrie în motivare este abuziv. Nu Curtea de Apel trebuie să-mi spună cum să-mi exercit funcția de primar. Acest scris este coercitiv și îmi impune să nu mă apăr și o conduită în funcție prestabilită de Curte. Dacă organele judiciare intervin în exercitarea funcției și se folosesc de procesul tău penal să îți modifice sau să constrângă exercitarea funcției – un organ judiciar care ar trebui să fie independent de Stat și funcții publice –  și dacă justiția influențează Statul, aceasta este cea mai gravă corupție!”, a spus primarul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img