Serviciile secrete israeliene nu vor mai transmite informații ultrasensibile SUA

Israelul va efectua o evaluare pentru a stabili ce informaţii sensibile pot fi furnizate Statelor Unite în contextul în care preşedintele Donald Trump este acuzat că ar fi transmis Rusiei date sensibile despre operaţiuni antiteroriste, afirmă surse citate de presa israeliană.

Un oficial din cadrul serviciilor de informaţii israeliene a declarat pentru cotidianul Yedioth Ahronoth că agenţiile secrete israeliene nu vor mai putea furniza date ultrasensibile Washingtonului până când nu vor avea certitudinea că vor fi protejate.

„Trebuie să reevaluăm dacă ar trebui să furnizăm informaţii şi ce informaţii pot fi oferite americanilor. Statele Unite sunt cel mai mare aliat al nostru, le transmitem cele mai supersecrete informaţii. Dar, până nu vom fi siguri că acest canal de cuminicaţii este absolut sigur, nu trebuie să le mai oferim bijuteriile coroanei”, a explicat oficialul israelian, sub protecţia anonimatului, potrivit cotidianului Yedioth Ahronoth, citat de Times of Israel.

Donald Trump este acuzat că a dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederii pe care a avut-o săptămâna trecută cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi cu ambasadorul rus Serghei Kislyak. Numeroşi membri ai Congresului, inclusiv republicani, îi cer preşedintelui SUA, Donald Trump, să ofere explicaţii pentru informaţiile clasificate transmise Rusiei, care, potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, ar fi fost primite din partea Israelului.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?