spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăExterneSoldatul american care l-a împuşcat pe Osama ben Laden vine la Bucureşti

Soldatul american care l-a împuşcat pe Osama ben Laden vine la Bucureşti

-

Soldatul american Robert O’Neill, care l-a împuşcat pe liderul Al Qaeda, Osama ben Laden, va participa, în 28 mai, la o conferinţă pe teme de leadership, la Bucureşti, la eveniment fiind aşteptaţi şi militari români şi membri ai familiilor unor soldaţil morţi în misiunile din Afganistan, transmite Mediafax.

Conferinţa va fi organizată de McCann WorldGroup şi Thiess Holding, care au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că la aceasta va participa şi contra-amiralul Scott Moore, care a coordonat echipele din timpul mai multor evenimente militare, precum „Furtună în Deşert”, ori misiuni care au avut loc în Bosnia sau Haiti după atentatele din 11 septembrie 2001.

- Advertisement -

„Dacă vom reuşi să aducem oameni care fac istoria, vom avea multe lucruri de învăţat de la ei, indiferent de domeniu. Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences îi va avea ca invitaţi pe doi eroi americani – contra-amiralul în retragere Scott Moore şi Robert O’Neill, care a primit peste 55 de decoraţii, a fost team-lider în multe evenimente faimoase, precum şi în mult-dezbătuta anihilare a lui Osama ben Laden. Este cel care se spune că a tras şi l-a omorât pe Ben Laden. După viaţa lui s-au făcut trei filme la Hollywood, fiind acum angajat la Fox News pe poziţia de analist militar. Sunt oameni care au luat decizii în zecimi de secundă şi care au de împărtăşit o experienţă absolut fabuloasă. Eu cred că îi pot inspira pe cei care aspiră la poziţii de lideri”, a declarat directorul general McCann WorldGroup România, Bogdan Enoiu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img