spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăhighlightStelian Tănase la RFI: Eu vreau să fiu dat afară de către...

Stelian Tănase la RFI: Eu vreau să fiu dat afară de către PSD, ies cu steagul sus

-

Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, declară într-un interviu la RFI că aşteaptă să fie demis de PSD. Reacţia vine după ce comisiile de specialitate ale Parlamentului au avizat negativ marţi raportul Societăţii Române de Televiziune pe 2014. „TVR nu mai face ghetele Guvernului, iar asta deranjează”, spune Tănase.

Stelian Tănase afirmă că votul de marţi din comisiile parlamentare asupra raportului TVR pe 2014 „era de aşteptat. PNL-ul nu s-a prezentat şi a şi dat câteva declaraţii lămuritoare, nu vreau eu să comentez asta, iar PSD-ul a rămas singur în incintă cu doi udemerişti. Nu este nici o surpriză”.

- Advertisement -

Stelian Tănase crede că demiterea şefului TVR „este o fatalitate. Mandatul mediu al unui director şi al unui Consiliu de Administraţie este cam de un an şi jumătate, anul şi jumătate s-a făcut (…). Îmi spunea cineva de la vârful PSD-ului că începe campania şi încep să se organizeze, preluarea televiziunii de către PSD este absolut obligatorie. Aşa că nu este nici o surpriză, este ca în „Cronica unei morţi anunţate”, cronica unei destituiri anunţate. Nu este ceva nou şi o tratăm aşa cum se cuvine, cu relativismul bucureştean ştiut”.

Întrebat dacă se aşteaptă să fie demis, Stelian Tănase a răspuns: „Eu vreau să fiu dat afară de către PSD, este o glorie, ies cu steagul sus, nu? Asta mi se pare foarte bine şi face parte din portretul meu de intelectual, de om care de 25 de ani duce nişte campanii, nişte bătălii. Am fost implicat în foarte multe episoade din istoria contemporană a României, aşa că face parte din asta, se potriveşte cu CV-ul meu foarte bine, să fiu dat afară de PSD”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img