spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasămediuO supravieţuitoare de origine română a Holocaustului l-a adoptat pe nepotul comandantului...

O supravieţuitoare de origine română a Holocaustului l-a adoptat pe nepotul comandantului nazist de la Auschwitz

-

O supravieţuitoare a Holocaustului de origine română l-a adoptat neoficial pe nepotul unui comandant de lagăr nazist, la 70 de ani după ce acesta i-a omorât părinţii şi a supus-o unor experimente medicale la Auschwitz, transmite Mediafax.
La vârsta de zece ani, viaţa se schimba radical pentru Eva Mozes Kor şi pentru sora ei geamănă, Miriam, scrie Daily Mail.Cele două, născute în România, au fost duse în lagărul nazist de la Auschwitz alături de părinţi, pe care nu i-au mai văzut niciodată. Cele două copile au fost supuse forţat unor experimente medicale oripilante.În pofida coşmarului prin care a trecut, Eva Mozes Cor, care acum are 80 de ani, a ajuns să aibă compasiune şi să îi ierte pe torţionarii nazişti. În plus, ea l-a adoptat neoficial pe Rainer Hoess, nepotul comandantului nazist Rudolf Hoess, care a coordonat campania de omorâre a 1,1 milioane de persoane în lagărul de la Auschwitz.
La câteva decenii de la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial, Eva, care locuieşte în Statele Unite, a primit un email de la Rainer Hoess, în vârstă de 49 de ani. Rainer întrerupsese toate legăturile cu familia lui şi a exprimat dezgust privind activităţile bunicului său (spânzurat în anul 1947 pentru crimele comise).
„Sunt mândră să îi fiu bunică”, a declarat Eva Mozes Kor (foto) despre Rainer Hoess. „Îl admir şi îl iubesc. Simţea nevoia iubirii din partea familiei pe care nu a avut-o niciodată”, afirmă femeia.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img