Traian Băsescu acuză Occidentul că a dus la crearea Statului Islamic și la criza refugiaților

Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat joi seară Occidentul că a creat  puterea de azi a Organizației Statul Islamic prin intervențiile greșite în Libia și Siria, la care România s-a opus. Băsescu a reiterat la B1 Tv că se opune primirii refugiaților în România.

Să mă lase UE cu solidaritatea, a susținut Băsescu.

Fostul șef al statului român a spus că România a anticipat ce se va întâmpla în Consiliul European.

CITIȚI ȘI:Traian Băsescu: România NU trebuie să primească refugiați/ Țările occidentale care au provocat haosul din Libia și Siria să-și asume responsabilitatea

Aștept ca președintele și premierul să se folosească de ceea ce a făcut România în această direcție în Consiliul European și prin poziția de atunci să explice acum de ce nu acceptă refugiați, a mai spus Băsescu.

UE nu poate face acestei situații, dar s-a ferit să ia măsuri, e o chestie majoră de securitate, a mai afirmat fostul președinte.

Băsescu a susținut că trebuie distruse capacitățile de plecare a navelor de imigranți.

Ieri erau 1700 de refugiați pe care trebuie să îi primească România, azi sunt 7000, mâine vor fi mult mai mulți, a mai precizat Băsescu.

”Eu am spus și în intervenția mea de acum câteva zile, când am fost categoric împotriva unei poziții prin care România să accepte primirea refugiaților. Îmi mențin poziția că România ar face o mare greșeală să intre în categoria statelor membre care vor accepta refugiați, indiferent că sunt din Siria, din Magreb sau Afganistan. România are piloni extrem de puternici în Consiliul European. Nu e treaba mea să le spun public, e treaba reprezentanților României să valorifice acele poziții. Vreau să spun un lucru. România și-a pus piloni în interiorul Consiliului European asupra Orientului Mijlociu, Asupra Libiei și Siriei, care sunt acum marile goluri, care îi pot folosi la o poziție prin care să spună: România v-a avertizat, dar ați luat-o pe cont propriu. Nu ne puneți să plătim o factură pe care voi ați generat-o. Povestea cu solidariatea trebuia să funcționeze atunci când România a atras atenția cu Siria și Libia, cu ce punem în locul dictatorilor. Și am pus Statul Islamic care își trimite oamenii peste mări. Pentru că Stat Islamic deține exploatări petroliere, deține în Siria și Irak zone de control are resurselor petroliere pe care le valorifică. Și în acest val de care ne e milă, intră și oameni finanțați de cei care dețin astfel de resurse.Îi văd și eu că sunt chinuiți, dar când ești șef de stat în loc de inimă trebuie să ai o piatră. În condițiile în care avem un acord de la Dublin care spune clar că care sunt regulile UE cu privire la imigrația ilegală. Cine crede că astfel de valuri se preiau doar prin a le oferi cazare se înșală profund”, a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea și Sabin Orcan.

Fostul președinte a mai spus că îi este de milă de refugiați, de mamele care fug cu copiii în brrațe, dar ”ca șef de stat, trebuie să ai o inimă de piatră”.

Acesta a mai menționat faptul că autoritățile din țara noastră ar trebui să trateze criza imigranților ca pe o problemă de securitate pentru România, dar și pentru Uniunea Europeană. Traian Băsescu a mai afirmat că UE nu poate face față acestei situații, care era anticipabilă.

Ba mai mult, susține fostul președinte, România nu are de ce să primească 1.700 sau 7.000 de imigranți (n.r. cifre vehiculate în presă), deoarece nu știm multe informații despre aceste persoane.

”Eu sunt un om căruia îi dau lacrimile. Am văzut imaginile, sunt înduioșătoare, dar un șef de stat trebuie să spună nu”, a spus Băsescu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?