spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăSpecialTrezorierul PSD trimis în judecată alături de 38 primari și viceprimari

Trezorierul PSD trimis în judecată alături de 38 primari și viceprimari

-

Deputatul PSD, Mircea Drăghici, trezorierul PSD, a fost trimis în judecată de DNA alături de fostul șef al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, și 38 de primari și viceprimari din județul Argeș.

ACUZAȚIILE DNA:

- Advertisement -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

NICOLESCU CONSTANTIN (condamnat în altă cauză la pedeapsa închisorii) la data faptelor președinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale),
– instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care 3 în formă continuată),

- Advertisement -

DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, deputat în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale),
– complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care 3 în formă continuată),

OANĂ ONELA CARMEN, reprezentant al SC European Project Consulting SRL București, cu privire la săvârșirea a 13 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una săvârșită în formă continuată,

CATANĂ AIDA PETRONELA, reprezentant al SC European Project Consulting SRL București, cu privire la săvârșirea a 26 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care 14 săvârșite în formă continuată.

În cauză, s-a mai dispus trimiterea în judecată a unui număr de 38 de inculpați care, la data faptelor erau primari și viceprimari de localități, după cum urmează:

CIORAN LUCIAN, primar al comunei Mozăceni, județul Argeș,
VOICU DUMITRU, primar al comunei Micești, județul Argeș și președinte al organizației teritoriale Micești a unei formațiuni politice,
TARBĂ SEVER, viceprimar al comunei Dragoslavele, județul Argeș,
TARBĂ MIHAI GHEORGHE, primar al comunei Dragoslavele, jud. Argeș,
SECĂREANU DUMITRU, primar al comunei Dâmbovicioara, județul Argeș,
ENE FLOREA, primar al comunei Moșoaia, județul Argeș și membru al unei formațiuni politice,
MARIN ION, primar al comunei Stoenești, județul Argeș și membru al formațiunii politice,
LUCA ION, viceprimar al comunei Stoenești, județul Argeș,
TUDOSE ELISAVETA, primar al comunei Coșești, județul Argeș și președintă a organizației teritoriale Coșești a unei formațiuni politice și consilier județean la data săvârșirii faptei,
IBRIC MARIAN, primar al comunei Leordeni, județul Argeș și membru al unei formațiuni politice,
POPA ION, primar al comunei Stâlpeni, județul Argeș,
ȘTEFAN ION, primar al comunei Budeasa, județul Argeș și membru al unei formațiuni politice,
MATEI GHEORGHE, primar al comunei Mihăești, județul Argeș,
PĂTRAȘCU GHEORGHE, primar al comunei Lunca Corbului, județul Argeș și membru al unei formațiuni politice,
BĂDULESCU ION, primar al comunei Morărești, județul Argeș,
IATAGAN CONSTANTIN, primar al comunei Șuici, județul Argeș,
CRISTESCU ALEXANDRU – ADRIAN, primar al comunei Mălureni, județul Argeș,
ANDREI NICOLAE, viceprimar al comunei Mălureni, județul Argeș,
RIZEA FLORIAN, primar al comunei Țițești, județul Argeș,
PUPĂZĂ – ROȘU SEVASTIAN, primar al comunei Stolnici, județul Argeș,
DINCUȚĂ DANIEL, primar al comunei Corbeni, județul Argeș,
CERNĂTESCU GHEORGHE, primar al comunei Cuca, județul Argeș și președinte al organizației teritoriale Cuca al unei formațiuni politice,

toți cei sus menționați cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale);

UNGURENUȘ MIHAI, primar al comunei Corbi, județul Argeș,
LANGER NICOLAE, primar al comunei Sălătrucu, județul Argeș,
ȘERBAN NICULAE, primar al comunei Mărăcineni, județul Argeș,
VIȘAN IONEL DRAGOȘ, primar al comunei Cotmeana, județul Argeș,
DOCHINOIU NICULAIE, primar al comunei Vedea, județul Argeș,
ȚUCĂ GHEORGHE, primar al comunei Cocu, județul Argeș,
CIOBANU MARCEL, primar al comunei Uda, județul Argeș,
IVAN VASILE BEBE, primar al comunei Băbana, județul Argeș,
BEREVOIANU CORNELIU, primar al comunei Nucșoara, județul Argeș,
SIMION EMIL, primar al comunei Brăduleț, județul Argeș,
PEPENEL NICOLAE – CORNEL, primar al comunei Bughea de Sus, județul Argeș,
BĂLĂȘOIU AUREL, primar al comunei Rociu, județul Argeș,
POȘTOACĂ DAMIAN – ION, primar al comunei Mioarele, județul Argeș,
NICOLAE RADU, primar al comunei Negrași, județul Argeș,
SMĂDU NICOLAE, primar al comunei Domnești, județul Argeș,
NICĂ VASILE, primar al comunei Valea Danului, jud. Argeș,

cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

CIOFLAN IULIAN, director executiv la Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

1. În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfășurare a unui concurs de ocupare a unor funcții de conducere la nivelul instanțelor, inculpatul Nicolescu Constantin, în calitate de președinte al Consiliului județean Argeș și totodată de președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, și-a folosit influența și autoritatea conferite de funcțiile publice și politice deținute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcție de conducere într-o instanță, pe alte criterii decât cele ale competenței profesionale. În cele din urmă, candidatul susținut de inculpat nu a obținut nota necesară pentru ocuparea funcției respective.

2. În contextul în care, la nivel național, regional, județean s-au elaborat Planul Național de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operațional Multianual al județului Argeș și era necesar ca și autoritățile locale să își planifice și să își stabilească obiectivele de dezvoltare a comunității locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înțelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat și pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanță și/ elaborare strategii de dezvoltare locală de autoritățile publice locale cu o anumită entitate – SC European Project Consulting SRL București – în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obținerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă și pentru acesta din urmă, cu consecința producerii unui prejudiciu în bugetul unităților administrativ teritoriale.
Acest lucru a fost posibil prin îndeplinirea necorespunzătoare, de către inculpatul Nicolescu Constantin, a atribuțiilor de serviciu derivate din funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș sau prin determinarea inculpaților, primari ai unor comune de pe raza județului Argeș, să își îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu circumscrise alocării fondurilor bănești pentru unitățile administrativ teritoriale respective și, respectiv, achizițiilor de servicii realizate de autoritatea publică locală.
Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate în condițiile în care comunitățile respective, în multe cazuri, nu au obținut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor și nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC European Project Consulting SRL București (firmă a cărei reprezentanți aveau legături de interes personal și de grup cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe).
De asemenea, a mai rezultat faptul că acele contracte s-au încheiat și derulat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la promovarea concurenței între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, precum și a reglementărilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința prejudicierii bugetului localităților respective, în condițiile în care, prin strategiile de dezvoltare locală/studiile de fezabilitate privind dezvoltarea locală, nu au fost identificate nevoile reale ale comunității și nu au constituit un instrument concret de lucru în activitatea administrației publice locale.
Mai mult, obiectul contractelor de consultanță constând în identificarea de linii de finanțare pentru care beneficiarul era eligibil, în legătură cu construirea căminelor culturale nu a fost executat și, în consecință, nu au fost realizate activități concrete care să sprijine dezvoltarea comunității locale.
S-a mai reținut și faptul că, în contextul încheierii și derulării în condițiile frauduloase mai sus arătate a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL București cu instituții și autorități publice din județul Argeș, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a înființat SC European Project Consulting Management SRL Pitești, astfel încât, în mod facil și necuvenit, să fie obținute foloase materiale, între cele două societăți fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanței.
În perioada 01.10.2007- 31.12.2008, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a deținut și funcția de director al acestei firme care era administrată de o rudă a acestuia.
De asemenea, în perioada 06.10.2008 – 20.10.2010, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a avut calitatea de asociat unic al SC European Project Consulting Management SRL Pitești, în condițiile în care, în perioada de referință, începând cu luna decembrie 2008 a deținut funcția de deputat.
Obținerea necuvenită de foloase materiale de către SC European Project Consulting SRL București, SC European Project Consulting Management SRL Pitești și implicit de către asociații acestor societăți comerciale, a fost facilitată de îndeplinirea, în mod defectuos, a actelor de serviciu de către conducătorii instituțiilor și autorităților publice respective, cu consecința producerii de pagube materiale acestor entități.

În perioada respectivă, în subordinea Consiliului Județean Argeș, s-a înființat și a funcționat Agenția de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș, care printre altele avea ca atribuții și pe cele referitoare la elaborarea studiilor și proiectelor pentru realizarea programelor și prognozelor de dezvoltare economico-socială a județului și unităților administrativ-teritorială, precum și la identificarea și promovarea nevoilor de finanțare, pentru localitățile din mediul rural, în vederea dezvoltării infrastructurii, conservării mediului și promovării unei agriculturi moderne.
Cu toate acestea, la rândul său și Agenția de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș a încheiat un contract de prestări servicii cu SC European Project Consulting SRL București, cu încălcarea hotărârii de Consiliu Județean, efectuându-se în mod inutil și nejustificat angajarea unor cheltuieli bugetare, în sumă de 39.865 lei, ce reprezintă o pagubă materială creată instituției publice, dar și un folos necuvenit obținut de către firma respectivă.

Infracțiunile săvârșite de inculpați au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei reprezentând paguba adusă celor 35 unități administrativ teritoriale comunale, Consiliului Județean Argeș și Agenției de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș (instituție care la data săvârșirii faptelor se afla în subordinea Consiliului Județean Argeș), sumă ce reprezintă totodată și un folos material obținut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL București.

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților: Cernătescu Gheorghe, Nică Vasile, Voicu Dumitru, Tarbă Sever, Tarbă Mihai Gheorghe, Secăreanu Dumitru, Ene Florea, Marin Ion, Tudose Elisaveta,Ungurenuș Mihai, Ibric Marian, Popa Ion, Ștefan Ion, Matei Gheorghe, Pătrașcu Gheorghe, Bădulescu Ion, Langer Nicolae, Iatagan Constantin, Cristescu Alexandru – Adrian, Șerban Niculae, Vișan Ionel Dragoș, Rizea Florian, Pupăză Roșu Sevastian, Dincuță Daniel, Cioran Lucian, Dochinoiu Niculaie, Țucă Gheorghe, Ciobanu Marcel, Ivan Vasile Bebe, Berevoianu Corneliu, Simion Emil,Pepenel Nicolae – Cornel, Bălășoiu Aurel, Poștoacă Damian Ion, Nicolae Radu, Cioflan Iulian și Smădu Nicolae.

Menționăm că, la data de 05.02.2015, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe inculpatul NICOLESCU CONSTANTIN la o pedeapsă de 7 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunilor de: folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept, de fonduri europene și luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img