Un ofițer SRI din BNR numit în CA al Rompetrol

Ministerul Energiei şi-a numit un nou reprezentant în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare SA, după ce l-a revocat pe Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, instalat în această funcţie în iunie 2015.

Noul administrator Rompetrol din partea României este, nici mai mult, nici mai puţin, decât angajat SRI, la vedere. Situaţia este una cu totul specială. Practic, statul român a pus în CA-ul uneia din firmele strategice din ţară, aflată în proprietatea chinezilor, un cadru al serviciului săi intern de informaţii, expert în securitate naţională. China Energy Company (CEFC) a anunţat în decembrie 2015 preluarea a 51% din acţiunile KMG International, compania kazahă de stat care deţinea Rompetrol, scrie Replica de Constanța.

Marius Mitruş este consilier în cadrul BNR, după cum se arată în CV-ul public de pe site-ul Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), din CA-ul căreia face parte. CV care merită o atenţie deosebită, până şi pentru faptul că nu conţine numele angajatorilor săi, ceea ce indică un statut aparte în cadrul SRI.

Tânărul pus de SRI să păzească interesele statului român în Rompetrolul chinez a lucrat în perioada 2001- 2013 (deci de la 21 de ani, din studenţie!) într-o „instituţie cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”, unde a fost expert (2001 – 2004), şef-birou (2004 – 2007), şef serviciu (2007 – 2009) şi director adjunct (2009 – 2013). Ce instituţie? SRI nu i-a dat voie să spună. În 2009, Marius Mitruş a absolvit Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, din cadrul SRI, cu un certificat în Managementul Securităţii Naţionale, iar în 2006 a primit o diplomă de absolvire a unor studii avansate de securitate la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” şi un certificat de absolvire a NATO School, ambele din Germania.

De asemenea, tânărul Mitruş a absolvit diverse cursuri de specializare organizate de Guvernul României- Uniunea Europeană (2005) şi BCR (2002 şi 2003), iar din 2001 este licenţiat în economie la ASE şi în informaţii- securitate naţională la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”, din cadrul SRI. Chiar dacă numele angajatorului său este secret, Marius Mitruş trebuie să fi dat dovadă de profesionalism şi abnegaţie, din moment ce, în 2006, pe când avea doar 27 de ani, a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul şi Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler „pentru servicii deosebite în îndeplinirea misiunilor specifice, pentru devotamentul faţă de instituţiile statului de drept, pentru realizările obţinute în contextul integrării europene şi armonizării operaţionale cu structurile similare euro-atlantice”, mai scrie Replica de Constanța/

Hot this week

Topics

Mai mult

    Angajaților tuturor ministerelor franceze, inclusiv miniștri, trebuie să se supună unor teste anti drog

    Într-o circulară din 16 iunie, prim-ministrul francez Sébastien Lecornu...

    CTP l-a găsit pe omul Rusiei la Cotroceni

    În sfîrșit, a venit și acuzația care plutea de...

    Premierul danez: UE își pierde competivitatea in fața Chinei și Americii

    Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu provocări serioase la...

    DEFINITIV: Fritz s-a aflat in conflict de interese

    Judecătorii ÎCCJ au decis că primarul Timișoarei si liderul USR...

    Grecia, campioană la reducerea datoriei

    Grecia va continua în următorii ani să fie campioană...

    Denise Rifai in dosarul Ciucu

    Jurnalista și vedeta de televiziune Denise Rifai este suspectă...

    Articole relationate

    Categorii populare