spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
Acasăhighlight10.000 de gropi pe o distanţă de 22 de kilometri pe drumul...

10.000 de gropi pe o distanţă de 22 de kilometri pe drumul spre Cheile Nerei

-

Zece mii de gropi pe o distanţă de 22 de kilometri. Este recordul negru înregistrat pe o şosea din Caraş-Severin. Numărătoarea a fost făcută de un consilier judeţean care cere conducerii instituţiei la care lucrează să ia măsuri urgente. Drumul cu pricina este chiar calea de acces spre rezervaţia Cheile Nerei, transmite Digi 24.

Drumul care leagă localităţile Bozovici şi Şopotu Nou din Caraş-Severin este de ani buni o provocare pentru şoferi.

- Advertisement -

Gropile de pe acest drum au fost astupate în urmă cu doar 3 ani. Nu s-a folosit asfalt ci doar pământ şi piatră. Aşa că reparaţiile nu au avut viaţă lungă, iar acum şoseaua este aproape impracticabilă.

- Advertisement -

Șofer: „Au fost nişte gropi acoperite cu pământ, cu nămol, numai asfalt nu a fost. Niciodată nu a fost o reparaţie completă.”

Șofer: „E teroare. E teribil. În primăvară am băgat tot nou pe ea, capete, bucşe, e praf, e zob.”

Exasperat de situaţie, unul dintre consilierii judeţeni din Caraş-Severin s-a apucat să numere gropile ca să atragă atenţia asupra problemelor.

Paul Purea, consilier judeţean Caraş-Severin: „Eu am găsit în jur de 20 de gropi pe 100 de metri. O să fie 200 pe kilomtru şi vreo 10.000 în depresiune Almăjului şi 100.000 la nivel de judeţ.”

Autorităţile spun că au nevoie de aproape un milion de euro ca să reapare complet drumul, bani de care Consiliul Judeţean Caraş-Severin nu dispune. Fondurile pentru reparaţii curente sunt şi ele puţine. De promisiuni nu duce lipsă nimeni.

Silviu Hurduzeu, preşdintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin: „Drumurile judeţene constitue o prioritate în mandatul meu. Nu fac prioritizări pe drumuri judeţene pentru că nu este corect să fac astfel de prioritizări. Din punctul meu de vedere, toate drumurile judeţene sunt importante.”

Drumul nu a fost reabilitat complet niciodată în ultimii 20 de ani, deşi este vorba despre şoseaua care duce spre rezervaţia naturală Cheile Nerei.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img