spot_img
8.8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăExterne19 foști lideri socialiști spanioli condamnați

19 foști lideri socialiști spanioli condamnați

-

Justiţia spaniolă a condamnat marţi 19 foşti lideri socialişti din Andaluzia (sud), fief istoric al Partidului Socialist Spaniol (PSOE), în cadrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din ultimele decenii din această ţară, relatează AFP conform Agerpres.


Cei 19 sunt foşti membri ai guvernului andaluz sau ai administraţiei regionale, acuzaţi că au gestionat în mod inadecvat fonduri de asistenţă de sute de milioane de euro destinate teoretic susţinerii salariaţilor concediaţi sau firmelor aflate în dificultate.

Între cei condamnaţi se numără Jose Antonio Grinan, fost şef al executivului regional andaluz între 2009 şi 2013, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare şi 15 ani de interdicţie de a candida la funcţii publice, pentru deturnare de fonduri publice.
 

- Advertisement -

Predecesorul său Manuel Chaves, „baron” al PSOE şi fost ministru în mai multe rânduri, a fost condamnat la 9 ani de interdicţie de a candida la funcţii publice pentru obstrucţionarea justiţiei.

Parchetul ceruse 10 ani de interdicţie, în cazul său, iar în cazul lui Grinan 30 de ani, pe lângă cei 6 de închisoare.

Scandalul a izbucnit în 2010, într-un context în care Spania era devastată de criza financiară, şi a determinat demisia lui Grinan. Procesul a început în decembrie 2017 şi a durat un an.

Sentinţele anunţate marţi de tribunalul din Sevilla survin într-o perioadă delicată pentru şeful guvernului socialist de la Madrid, Pedro Sanchez, slăbit după alegerile legislative din 10 noiembrie.

Partidul Popular (PP, dreapta) este de aşteptat să profite de aceste condamnări pentru a-l ataca pe premier în legătură cu scandalul de corupţie din Andaluzia, care demonstrează, susţine PP, „clientelismul” practicat de socialişti pentru a se menţine la putere decenii la rând în regiunea din sudul Spaniei, cea mai populată din ţară.

La alegerile din ianuarie, PSOE a fost sancţionat de alegători şi a pierdut conducerea în Andaluzia, pentru prima dată după 36 de ani, în favoarea PP şi a liberalilor din Ciudadanos, sprijiniţi şi de formaţiunea de extremă dreapta Vox, devenită ulterior a treia forţă politică la nivel naţional. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img