Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acţionar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a reuşit să atragă 20 de milioane de dolari de la investitori, bani care ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea unor costuri legate de procesul de arbitraj cu România, scrie Adevărul.

Compania Roşia Montană Gold Coporation a semnat, în iunie 2019, cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea licenţei de concesiune pentru zona auriferă din Munţii Apuseni pentru o perioadă de 5 ani. RMGC a semnat un act adiţional la licenţa de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, care prevede prelungirea valabilităţii licenţei, precum şi majorarea de la 4% la 6% a redevenţei percepute de stat din valoarea producţiei miniere. O solicitare oficială a fost adresată ANRM în martie 2019. Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

Compania solicită Statului Român despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni), acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană. Gabriel Resources acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie. O decizie este aşteptată în cursul anului 2020.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?