Pecheziţia locuinţei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obţinut autorizaţia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că autorizaţia de percheziţie a locuinţei lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimei din Caracal, s-ar fi dat vineri dimineaţa, în jurul orei 3.00 – 3.30.

Cu toate acestea, percheziţia domiciliară a început doar la ora 6.00 dimineaţa, au precizat sursele citate.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că există indicii că poliţiştii şi procurorii din Caracal nu au gestionat aşa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, în sensul în care, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant.

Potrivit surselor citate, poliţiştii ştiau încă de noaptea, din jurul orei 11-12 locaţia exactă unde se află Gheogrhe Dincă, însă nu au intervenit cu flagrant, ci au preferat să aştepte şi să ceară autorizaţie pentru o percheziţie dimineaţa.

Potrivit articolului 150 din Codul de Procedură Penală, percheziţiile pot să aibă loc fără mandat în următoarele condiţii:

„(14) În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:

a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză;

b) dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol;

c) dacă există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii”, se arată în textul de lege.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Suspect este un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane şi bijuterii în special inele, care i-ar fi aparţinut Alexandrei.

Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună şi care era din judeţul Dolj.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?