Guvernul german analizează posibilitatea de a acorda Turciei asistenţă financiară în regim de urgenţă, în condiţiile în care la Berlin există îngrijorarea că o criză economică de amploare în Turcia ar putea să se facă resimţită şi în Europa, au declarat pentru Wall Street Journal mai mulţi oficiali germani şi europeni, transmite agerpres.

Chiar dacă discuţiile sunt deocamdată într-un stadiu incipient, posibilităţile analizate variază de la un pachet de asistenţă coordonat la nivel european, similar cu cele lansate în perioada crizei datoriilor din zona euro, la împrumuturi pentru proiecte concrete acordate de băncile publice de dezvoltare şi până la ajutoare bilaterale.

Potrivit surselor citate de WSJ, Berlinul este îngrijorat că o prăbuşire a economiei Turciei ar putea să se facă resimţită în Europa, provocând mai multă instabilitate în Orientul Mijlociu şi declanşând un nou val de imigranţi spre nord.

“Vom face foarte mult pentru a încerca să stabilizăm Turcia. Nu avem altă alegere”, a declarat un oficial german de rang înalt.

Potrivit surselor, ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a discutat recent mai multe opţiuni cu omologul său turc, Berat Albayrak.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan urmează să efectueze o vizită la Berlin în data de 28 septembrie, iar cu o săptămână înainte Olaf Scholz şi Berat Albayrak se vor întâlni la Berlin pentru a pregăti vizita preşedintelui turc. Pe agenda discuţiilor se va afla şi subiectul sprijinului financiar, susţin sursele.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?