Curtea de Apel a admis luni cererea DNA in cazul Rarincă ceea ce înseamnă că procesul se reia, transmite B1 TV. Primul termen a fost fixat pe 21 august.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie luni contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie prin care solicită anularea deciziei de achitare a Marianei Rarinca, în dosarul în care a fost acuzată de şantajarea preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ), Livia Stanciu.

La începutul şedinţei de judecată, Mariana Rarinca a formulat o cerere de recuzare a judecătorului Dorel Matei şi a colegului său de complet. Rarinca a arătat în cererea ei că preşedintele de complet este lipsit de imparţialitate şi că cel de-al doilea judecător nu a fost distribuit aleatoriu, aşa cum prevede regulamentul de organizare internă a instanţei.

Un alt complet de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cererea Marianei Rarinca, solicitarea fiind în final respinsă, astfel că dosarul este judecat în continuare de acelaşi complet. După reluarea discuţiilor din dosar, instanţa a audiat-o pe Mariana Rarinca.

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a fost prezentă la termenul de luni, pentru a da declaraţii în acest dosar.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?