Aproximativ 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA participă astăzi și mâine la “Marşul Cavaleriei”, între Mihail Kogălniceanu (Constanţa) şi Cincu (Braşov). În trecerea prin Ploieşti, Sinaia şi Braşov, soldaţii americani şi partenerii din Forţele Terestre ale Armatei României vor participa la activităţi publice menite să răspundă îndemnului “onorăm trecutul, asigurând viitorul”, se arată într-un comunicat de presă al MApN. Publicul este invitat să participe şi să interacţioneze cu militarii care participă la marş.

Vehiculele militare care participă la “Marşul Cavaleriei” sunt împărţite în mai multe grupuri, pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic. Se vor deplasa de la Mihail Kogălniceanu prin Hârşova, Slobozia, Ploieşti, Sinaia şi Braşov, pentru a ajunge la Cincu. Pe traseu vor exista temporar unele restricţii de trafic.
Potrivit MApN, în Ploieşti va fi organizată astăzi o ceremonie de bun venit.

La o bază sportivă vor fi organizate un meci de fotbal între militarii americani şi cei de la Baza 2 Logistică “Valahia” din Ploieşti şi o partidă de baschet cu elevi ai Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.

Joi, militarii vor omagia memoria piloţilor americani căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi vor depune coroane de flori la monumentul Eroilor din Piaţeta Vulturii Libertăţii, Sinaia. În a doua parte a zilei, publicul este invitat să asiste la ceremonia de bun venit organizată în Piaţa Bibliotecii Judeţene “George Bariţiu”.

Participanţii vor putea admira vehiculele americane şi româneşti. De asemenea, vor putea să afle detalii despre cariera în armată.

MApN anunţă că 1.500 de militari din Canada, Marea Britanie, România şi SUA vor participa cu aproximativ 200 de mijloace de luptă la exerciţiul multinaţional de instruire “Sarmis 15”, în garnizoana Braşov şi la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu. Exerciţiul începe vineri şi va dura 3 săptămâni.

“Marşul Cavaleriei” va putea fi urmărit pe reţelele de socializare, după hashtag-ul #MarsulCavaleriei.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?