Marți, instanța de judecată i-a permis primarului suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, învinuit în dosarul parcărilor cu plată, să părăsească țara, transmite Sputnik.

Primarul suspendat al capitalei i-a solicitat instanței permisiunea de a părăsi țara, pentru a putea participa la funeraliile Regelui Mihai, motivând că are obligația morală să-l petreacă pe monarh pe ultimul drum.

“Solicitarea lui Dorin Chirtoacă a fost acceptată. Dacă nu există alte restricții, acestuia i se permite să părăsească teritoriul Republicii Moldova de pe 13 până pe 18 decembrie. Pentru această perioadă, îi vor fi restituite toate pașapoartele”, a precizat judecătorul Alexandru Negru.

Magistratul a explicat că decizia judecății își pierde valabilitatea după data de 18 decembrie.

Anterior, procurorul pe caz Dumitru Robu și-a exprimat temerea că Chirtoacă ar putea să nu mai revină în țară, în contextul în care el deține și cetățenia română.

Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile, edilul a fost plasat în arest la domiciliu, unde s-a aflat aproape șase luni. Pe 10 noiembrie, magistrații Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Buiucani, au decis plasarea lui Chirtoacă sub control judiciar.

Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

 

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?