spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriAcum 150 de ani, generalul George Pomuț a negociat cumpărarea Alaskăi de...

Acum 150 de ani, generalul George Pomuț a negociat cumpărarea Alaskăi de către americani de la ruși

-

Exact acum 150 de ani, în data de 18 octombrie 1867, Statele Unite ale Americii intrau în posesia Alaskăi. Puțini știu însă că figura centrală a negocierilor dintre americani și Imperiul Țarist pentru această tranzacție a fost un român: generalul George Pomuț. El a negociat suma, modestă de altfel, de 7,2 milioane de dolari, pe care americanii au plătit-o rușilor pentru Alaska, transmite RFI.

George Pomuț s-a născut în anul 1818, în Imperiul Austriac, în orașul Jula, azi Gyula din Ungaria. Tatăl său era fierar, însă unul înstărit. George Pomuț a fost trimis la studii la Academia Militară din Viena, iar apoi a fost trimis la cea din Saint-Etienne, din Franța.

- Advertisement -

A fost o perioadă ofițer austriac, apoi a devenit procuror regal și, în cele din urmă, a intrat în avocatură. La izbucnirea Revoluției maghiare din 1848, George Pomuț s-a înrolat în armata revoluționară maghiară, unde a primit gradul de căpitan. După înfrângerea revoluției, pentru a scăpa de arest, el s-a refugiat în Italia, apoi în Germania.

- Advertisement -

În anul 1850, George Pomuț a decis să emigreze în Statele Unite ale Americii. A debarcat la New York, apoi a plecat în statul Iowa. Acolo, George Pomuț a devenit bogat. Deținea o fermă întinsă, acțiuni la mai multe mine de metal și practica și avocatura.

După izbucnirea Războiului Civil american, în 1861, George Pomuț s-a înrolat în Armata Nordului. A primit rangul de locotenent, iar calitățile și experiența militară i-au asigurat o ascensiune rapidă. În 1863, George Pomuț era deja maior, iar în 1865 a primit gradul de general de brigadă.

În război, George Pomuț a luat parte la bătălii grele, precum cea pentru Atlanta. În 1866, românul a fost numit consul al Statelor Unite ale Americii în Imperiul Țarist, în capitala de atunci, Sankt Petersburg. În această calitate, George Pomuț a negociat, alături de alți diplomați americani, cumpărarea Alaskăi de la ruși, în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari.

George Pomuț a rămas ca diplomat în misiune până în 1878, când a fost pensionat. El a rămas însă în Sankt Petersburg, până la moartea sa, în 1882. Românul care a cumpărat Alaska de la ruși a fost înmormântat în cimitirul Smolensk din fosta capitală imperială.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img