19 ani de închisioare, confiscarea averii și pierderea pe cinci ani a drepturilor civile – este ceea ce a cerut acuzarea în procesul intentat fostului premier Vlad Filat, acuzat de corupție și trafic de influență, transmite Radio Europa Liberă.

Pedeapsa cerută în şedinţa de astăzi de procurorul Adriana Beţişor este maxim ce prevede legislaţia pentru acţiuni calificate ca „trafic de influenţă şi corupere pasivă”. 19 ani de închisoare este mai mult şi decât în orice anticipări ce au existat până acum, ultima aparţinându-i chiar inculpatului, care scria acum câteva zile pe contul său de FB că s-ar dori încarcerarea sa pe 16-18 ani. Adriana Beţişor a mai cerut în faţa instanţei ca fostului premier să i se retragă dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani şi ca aceasta să achite o amendă de 60 de mii de lei (3 mii de dolari).

La fel, procurorul a optat pentru sechestrarea în favoarea statului a tuturor bunurilor care ar fi fost obţinute ilicit de Filat de la Ilan Shor, denunţătorul ex-premierului. Potrivit datelor din dosar, valoarea acestor bunuri s-ar ridica la 6 milioane de lei, fiind vorba despre automobile, servicii hoteliere şi avia, precum şi o sumă de 800 de milioane de lei, pe care bănuitul ar fi încasat-o în bani de la Shor, care, la rându-i, ar fi extras fondurile din Banca de Economii, aflata acum în procedură de lichidare.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?