COMENTARIU DE CHRIȘ TERHEȘ, PREȘEDINTELE COALIȚIEI ROMÂNILOR DIN SUA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI (PRELUARE FACEBOOK)

“De câteva mii de ani, lumea civilizată pedepsește furtul și minciuna.” Cu asta si-a incheiat filozoful Liiceanu prelegerea din Comisia LIBE. Problema este ca el insusi a mintit in aceasta comisie, citand o “declaratie exacta” care de fapt nici nu a existat. Si ce face acest mare lup moralist? In loc sa admita ca a gresit, vine cu o noua prelegere in care ne explica ca, de fapt, desi ceea ce a spus nu e adevarat ad literam, in esenta e adevarat pentru ca asa zice/crede el, ca atare si noi trebuie sa-l credem asisderea.

“Cum e cu putință ca o propoziție – profund adevărată în conținutul ei, chiar dacă inexactă în forma citată – să facă, o seară întreagă, obiectul acuzei de minciună”, se intreba acesta pe Contributors.

Afirmatia lui Liiceanu nu a fost “inexacta” ci total neadevarata pentru ca nu era deloc conforma cu realitatea.

Daca Liiceanu ar fi un simplu cetatean, fara studii inalte si carti scrise, ai fi indulgent cu un astfel de rationament distorsionat al unuia care considera ca o afirmatie de-a sa este adevarata doar pentru ca el a emis-o, desi afirmatia este o minciuna vadita.

Venind insa de la Liiceanu, care e profesor de filozofie, deci cunoaste modul de argumentare si critica, afirmatia este surprinzatoare si arata un mod de a gandi care e specific stangii marxiste si se fundamenteaza pe relativizarea notiunii de adevar.

Din perspectiva filozofica relativismul este acea atitudine intelectiva care porneste de la premiza ca nu exista adevar absolut ci unul relativ, schimbator adica, influentat de individ, context istoric, mediu, cultura, societate, grup etc.

Gasiti aceasta conceptie a relativizarii adevarului peste tot in societatea actuala, de la corectitudinea politica la “egalitatea de gen”. Conform acesteia din urma, de exemplu, nu mai esti barbat ori femeie in termeni absoluti in functie de cum te-ai nascut, ci de cum te simti ori consideri azi: poate femeie, poate barbat, poate neutru.

Aproximarea si relativizarea adevarului au fost insa impinse la extrem de comunism.

De exemplu, comunismul promova – aparent – drepturile omului: egalitatea, libertatea, siguranta sociala, insa acestea erau destinate numai oamenilor muncii (tarani si muncitori). Burghezia, chiaburii, intelectualii, erau dusmanii poporului si le erau prohibite orice drepturi, expres si neechivoc. Cei care spuneau ceva contra regimului nu mai erau considerati oameni ci “elemente dusmanoase”.

Cum au fost asigurate libertatile cetateneti pentru cei “favorizati” de sistemul comunist, pentru muncitori si tarani, stim acum si avem dovezi nesfarsite despre teroarea instaurata nu doar impotriva dusmanilor de clasa, ci si impotriva celor in numele carora comunismul s-a legitimat.

Comunismul a fost o imensa minciuna. Aceasta minciuna insa s-a compus din suma minciunilor mici, din abdicari ale intelectualilor, ale elitelor, din acceptarea, complicitatea acestora la minciuna oficiala.

Cum si-au justificat elitele asumarea minciunii oficiale comuniste si complicitatea cu sistemul monstrous?

Exact cum o face Liiceanu acum: minciuna altora este rea si trebuie sanctionata drastic pentru ca altfel nu suntem civilizati, dar minciuna noastra nu este de fapt minciuna pentru ca in spate e un scop nobil.

In timp ce noua trebuie sa ni se scuze orice, inclusiv abdicari de la lege, adevar, principii, pentru ca suntem de partea cea buna a cauzei, celorlalti nu trebuie sa li se ofere nici o clementa, pentru ca se opun cauzei nobile identificate cu noi insine si prin noi insine.

In perioada comunista scopul era instaurarea societatii socialiste multilateral dezvoltate si impunerea de catre stat a egalitatii depline intre oameni. Rezultatul a fost insa ca, in implementarea acestui scop utopic, au fost distruse in comunism destinele si vietile a milioane de oameni. Idealul, insa, era maret, destui crezand si azi in el.

Astazi vedem ca in numele luptei impotriva coruptiei se incalca legi, drepturi, libertati, se minte, se omoara oameni la propriu, se fura, se inseala, se abuzeaza, ba inca se comite coruptie, dar toate acestea trebuie acceptate pentru ca idealul e maret, asa cum era in comunism.

O astfel de justificare a abuzurilor si nenorocirii oamenilor in numele maretului ideal al luptei impotriva coruptiei a oferit si Plesu intr-un articol mai recent.

Cand cineva relativizeaza totul, de la lege si adevar pana la viata, drepturile si libertatile oamenilor, va gasi si cum sa justifice ca o afirmatie falsa este adevarata.

La fel cum va gasi justificari ca celor pe care-i considera dusmani sa li se aplice legea nemilos si selectiv, adica numai acele prevederi din lege care ii acuza nu si care ii apara. Celor care lupta impotriva dusmanilor de clasa, insa, legea trebuie sa li se aplice cu aproximatie, pot fi exonerati de orice raspunderi, de fapt pot sa fie chiar mai presus de lege.

Ororile comuniste au avut la baza exact acest tip de gandire care, relativizand adevarul, a legitimat si justificat raul facut pentru implementarea unei pretinse cauze bune.

Acelasi tip de gandire il gasiti si la Liiceanu. Minciunile altora sunt reprobabile, ale lui insa trebuie sa fie acceptabile pentru ca au un scop nobil, deoarece el lupta cu coruptia, este un patriot, un aparator al democratiei.

El, si altii ca el, sunt mari promotori ai instaurarii domniei legii prin incalcarea legii, ai instaurarii adevarului prin minciuna.

Cum ar putea avea Romania o dreapta autentica cand intelectualii pretinsi de dreapta, gen Liiceanu, sunt de fapt promotori ai marxismului si relativismului?

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?