spot_img
7.8 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăhighlightACUZAȚII:Un bărbat ar fi fost omorât în bătaie în duba mascaților de...

ACUZAȚII:Un bărbat ar fi fost omorât în bătaie în duba mascaților de la Acțiuni Speciale din Caraș-Severin

-

Un bărbat, Giorgică Sumanariu, ar fi fost omorât în bătaie în duba mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Poliției din Caraș-Severin, scrie Express de Banat.

Circumstanțele sunt neclare, singurul lucru cert este că decesul a avut loc în dubă, scrie presa locală.

- Advertisement -

Moartea suspectă a lui Giorgică Sumanariu, survenită în urma evenimentelor din noaptea de 5 spre 6 august, când trupele SAS (n.r. – Serviciul pentru Acțiuni Speciale) au intervenit în forță, a declanșat deja o anchetă internă în Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.

Mai întâi, în cartier a fost anunțat un scandal la care luau efectiv parte trei țigani. Odată ajunși la fața locului, polițiștii au observat că încep să se adune în stradă mai multe persoane, iar pentru a elimina riscul ca scandalul să degenereze, au cerut ca sprijin încă un echipaj de Poliție, dar și prezența echipei SAS. A ajuns mai întâi echipajul de Poliție, au fost ridicați cei trei scandalagii, fără probleme deosebite, și s-a plecat cu ei spre sediul Poliției Municipiului Reșița. Între timp, pe 112 s-a primit un alt apel, tot din cartierul Câlnic, prin care se anunța că foarte aproape de locul primului scandal, pe aceeași stradă, are loc un conflict între doi bărbați, tată și fiu. Cele două mașini de poliție s-au intersectat cu autospeciala SAS la ieșire din Câlnic. Una dintre mașini a făcut cale întoarsă, însoțind luptătorii SAS. S-au oprit împreună la locul celui de-al doilea scandal anunțat la 112, deși prezența mascaților fusese solicitată pentru primul, acolo unde se strânseseră multe persoane, scrie EB.

- Advertisement -

„A dat comanda un polițist de la mașina mică. L-au luat direct de la masă pe Giorgică și l-au dat cu capul de roata mașinii! Nu au întrebat nimic! L-au luat și pe fiul lui, pe Andrei, dar și pe cumnatul meu. Atunci ne-am adunat toți țiganii, am stat în fața mașinii, să-i dea drumul, că el nu a făcut nimic. L-au bătut și pe el. I-au dat drumul mai sus, pentru că ne-am luat de mâini și ne-am pus în fața mașinii. Atunci au dat cu gaz, cu spray lacrimogen, și mai multe persoane au ajuns la spital. Noi am declarat și la Poliție că a fost vecinul nostru a fost lovit, că a fost bătut!”, a mărturisit Mia Cârpaci.

Andrei, fiul victimei,susține că ar fi văzut ce s-a întâmplat.

„Am venit de la lucru, m-am oprit la magazin, am băut o bere, apoi am venit spre casă”, povestește tânărul. „M-am oprit la masa din fața casei vecinei, am mai deschis acolo o bere. Am aflat că taică-miu e la o rudă mai îndepărtată, la Bâșcă. M-am dus după el, era destul de amețit. Ne-am certat puțin, mi-a dat două palme! M-am întors la masa din fața casei vecinei, iar la un moment dat a venit și taică-miu. S-a pus și el la masă. Eu am plecat în casă, dar m-am întors după el. Nu am apucat să intru că a apărut Poliția. L-au luat direct, l-au băgat pe banchetă. L-au luat și pe unul Cucu, dar și pe mine. Am întrebat de ce ne bate, de ce ne ia, ce am făcut. Taică-miu i-a spus mascatului: «Tinere, așa te învață pe tine legea să faci?» După care l-a dat cu capul de roata dubei. Apoi i-a dat unul din mascați cu palma sau pumnul după cap!”, mai spune acesta.

„Eu stăteam întins, duba a dat să plece, apoi l-au dat pe Cucu jos. Pe mine m-a călcat un mascat cu bocancul pe cap, am leșinat. M-au stropit cu apă să-mi revin, eram tot ud. Taică-miu era întins lângă mine, dar nu avea nicio reacție! La Poliție i-au desfăcut cătușele, îl târau pur și simplu, era inconștient. Eu le-am spus să mă lase să-l văd că l-au omorât pe tata. Mă țineau cu mâinile ridicate și capul în pământ, să nu-l văd pe tata. Ne-au băgat în camere separate. Apoi mascații au plecat. Eu i-am spus unui polițist să mă lase să-l văd pe tata. Mi-a spus: «Taci, mă, dracu că tată-tu doarme de nici aer n-are!». La un moment dat, au venit mascații în fugă cu un echipaj de la salvare. I-au înjurat pe polițiști, că de ce nu au chemat salvarea, că «ăsta e mort de când l-am adus». L-au scos pe targă, era tot palid, fără tricou, fără șlapi, numai pantalonii îi avea. Mi-au spus: «Taci, că îți dăm și ție!» Când m-au lăsat să plec am ieșit în drumul mare, am oprit o mașină și am plecat la spital. Când am ajuns, încercau să-l resusciteze!”, a povestit fiul lui Giorgică Sumanariu.

În mărturia tânărului făcută pentru Express de Banat apar însă câteva contradicții față de declarația pe care acesta a făcut-o la Poliție.

În declarația dată la Poliție, Andrei ar fi declarat că s-a certat cu tatăl său și că, la un moment dat, l-ar fi prins de gât și împins ușor, bărbatul lovindu-se cu capul de poarta curții. Mai mult, că el este cel care s-a agățat de o mașină de Poliție ce intervenise la un alt scandal, spunându-le oamenilor legii că tatăl său amenință că-i violează soția. „Poliția încearcă să mușamalizeze! La Bâșcă, el mi-a dat mie două palme. M-am chinuit să-l bag înăuntru. Nu l-am împins absolut deloc. E adevărat, am dat declarație la poliție, a scris polițistul la calculator. Eu nici nu am ținut declarația mea în mână. El mi-a citit, dar nu mi-a citit și că l-aș fi lovit! E total fals! Sută la sută e o declarație mincinoasă! Încearcă să șteargă totul! Poliția nici măcar nu i-a lăsat pe cei de la ambulanță să îl resusciteze în sediu! În secția de Poliție am auzit când s-au întors mascații că i-au întrebat pe polițiști de ce nu au chemat salvarea că ăla e mort de când l-au adus! Să pună la dispoziție imaginile de pe camerele de supraveghere, să vadă toată lumea că l-au băgat în sediu târându-l pe jos și că l-au scos în comă!”, a mai spus Andrei, fiul lui Giorgică Sumanariu, al cărui deces urmează să fie elucidat în mai multe anchete penale și interne, făcute în Poliția Reșița.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img