Fostul europarlamentar Adrian Severin transmite, joi, că decizia Curţii Constituţionale, care a găsit conflict juridic de natură constituţională dintre Preşedinte şi Guvern, referitor la demiterea şefei DNA, este o decizie corectă şi istorică.

“Bucuria mea nu are legătură cu înlăturarea dnei Kovesi. Am mai spus-o şi o repet că plecarea amintitei doamne nu mă preocupă de fel. Aceasta cu atât mai mult cu cât ea nu soluţionează problema viciilor de concepţie care vor face ca, indiferent cine conduce DNA, abuzurile să continue. Nu mă interesează nici umilirea DNA. Dimpotrivă cred că este important ca instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei să fie întărite şi credibilizate. (…) Bucuria mea vine din aceea că decizia despre care vorbim reabilitează Constituţia noastră, la redactarea căreia am lucrat direct şi din greu, confirmând caracterul parlamentar al republicii şi anulând efectele loviturii de stat continuate prin care s-au proclamat gradual (cu un punct maxim în 2012 şi anii următori) republica (semi)prezidenţială şi bicefalismul executivului. În condiţiile lipsei unui sistem de control constituţional specific semiprezidenţialismului, capabil să evite sau să sancţioneze abuzurile prezidenţiale, s-a ajuns la aberaţia ca Preşedintele să fie considerat titular al politicii interne şi externe fără control parlamentar, având Guvernul ca o simplă anexă tehnică”, transmite fostul europarlamentar.

Adrian Severin precizează că legea fundamentală a ţării trebuie respectată.

“Decizia CCR se bazează pe o argumentaţie care va conduce la concluzii identice ori de câte ori Constituţia prevede o procedură de numiri sau revocări în / din funcţii la propunerea Guvernului prin decret prezidenţial. Deci inclusiv numirile şi rechemările de ambasadori (cum este, de pildă, ambasadorul României în SUA). Pentru identitate de raţiune, identitate de soluţie. De asemenea, Decizia CCR exclude dreptul de veto al Preşedintelui în toate ocaziile în care trebuie să instrumenteze propuneri ale Guvernului, rolul său în aceste situaţii fiind unul de control procedural şi de oficializare simbolică. Numai o asemenea abordare este compatibilă cu exercitarea funcţiei de mediator între stat şi societate, precum şi între puterile statului, încredinţată Preşedintelui de Constituţie în mod expres şi explicit“, mai arată fostul europarlamentar.

Acesta susţine că decizia CCR confirmă faptul că procurorii, chiar dacă se numesc magistraţi ca şi judecătorii, sunt de fapt funcţionari publici cu un statut special, deci subordonaţi ierarhic executivului, prin intermediul ministrului justiţiei.

“Ei se bucură, desigur, de autonomie în instrumentarea cazurilor încredinţate lor spre urmărire, dar aceasta trebuie să aibă loc în cadrul principiilor şi priorităţilor de politică generală fixate de Guvern, în aplicarea programului său aprobat de reprezentantul suprem al naţiunii care este Parlamentul, iar nu Preşedintele. Spun unii deja că astfel Preşedintele României a fost deposedat de puteri. De care puteri? – întreb eu. De acelea pe care şi le-a asumat ori i le-au dăruit cercuri oculte de interese din ţară şi din afara ţării? Puterile Preşedintelui sunt cele specifice medierii aşa cum i le-a atribuit Constituţia. CCR l-a deposedat astăzi doar de puterile însuşite abuziv. Tocmai prin aceasta decizia ei este istorică. Aud susţineri potrivit cărora astfel rolul Preşedintelui a devenit decorativ. Este decorativ rolul Preşedintelui Germaniei, al Austriei, al Portugaliei, al Italiei? Şi chiar dacă ar fi aşa, acesta este rolul pe care i l-a conferit Constituţia din 1991 adoptată de popor prin referendum. Dacă cineva nu era de acord trebuia să o spună atunci, nu acum.
Să fim însă serioşi! A fi mediator între puterile statului şi între stat şi societate nu este un rol decorativ. Este un rol strategic chiar dacă, tocmai fiind strategic, nu se exercită la vedere în fiecare zi”,
 conchide Adrian Severin.

Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?