spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriAfacerile numărului 3 din DNA

Afacerile numărului 3 din DNA

-

Soția lui Dănuț Volintiru, procuror șef – adjunct al secției de combatere a corupției din DNA central (N.RED-nr 3 în DNA), a primit comisioane notariale uriașe de la managerul Complexului Energetic Oltenia, Lurențiu Ciurel, care este urmărit penal cel puțin într-un dosar aflat la DNA central. Este vorba de Dosarul Șova, în care i se impută un prejudiciu de 840 miliarde lei vechi. Soluționarea acestui dosar este tergiversată la modul cât se poate de clar. Cauza penală a fost deschisă în 2011, la Biroul Teritorial din Tg Jiu al DNA, condus pe atunci chiar de Dănuț Volintiru. Pe perioada în care acest procuror a activat la șefia DNA Tg Jiu, Ciurel a primit mai multe NUP-uri, în diverse cauze penale, nefiind trimis în judecată în nicio speță, scrie GorjNews.

DEZVĂLUIRILE GORJ NEWS:

- Advertisement -

În perioada în care Dănuț Volintiru a condus Biroul Teritorial Tg Jiu al DNA, Laurențiu Ciurel a fost cercetat în mai multe dosare penale. Majoritatea s-au finalizat într-o manieră cât se poate de respectuoasă, după cum puteți vedea în documentul alăturat.

volintiru nup ciurel

- Advertisement -

În condițiile în care procurorul Volintiru juca un rol cât se poate de important și de oficial în viața lui Laurențiu Ciurel, legislația în vigoare îl obliga să se abțină, cel puțin la vedere, de la anumite lucruri. Legea 303 din 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, arată, la art. 5, că ”(…) procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii (…)”. Legea 161/2003, la art. 79, este și mai explicită, arătând că un funcționar public este în conflict de interese dacă interesele patrimoniale ale soţiei sale pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. După cum puteți citi și aici, domnul procuror Dănuț Volintiru, cu funcție de conducere în DNA central, are o soție. Și soția are un notariat. La care, ce să vezi, mai multe companii și instituții de stat, conduse de domni cu probleme penale, plătesc comisioane măricele spre uriașe, din bani publici. Notariatul din Târgu Jiu al doamnei Volintiru Claudia pare unul cât se poate de auster, dar netarghetat pe intermedierea unor tranzacții între oameni normali.

birou notarialLa doamna notar Volintiru, comisioanele de sute de milioane de lei vechi, din bani publici, vin singure, când nu te aștepți. Un exemplu: în 2013, Laurențiu Ciurel era cercetat cel puțin într-o cauză penală, la DNA. E vorba de Dosarul Șova. Potrivit unui raport al Inspecției Judiciare, dosarul respectiv a fost deschis în 2011, la Biroul Teritorial Tg Jiu al DNA, condus la acea vreme chiar de Dănuț Volintiru. În 2014, la momentul emiterii raportului Inspecției Judiciare, în Dosarul Șova era cercetat chiar și Victor Ponta. Între timp, nu s-a mai comunicat oficial nimic, poate și pentru că vărul lui Ponta este ministrul Justiției, care promovează procurori ca Volintiru în conducerea DNA. În raportul Inspecției Judiciare se vorbește de două dosare din contopirea cărora a rezultat Dosarul Șova, respectiv:

„-Dosar nr. 122/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., avand ca obiect art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248,248 indice 1 Cod penal (abuz in serviciu; abuz in serviciu in forma calificata), art.9 din Legea nr.241/2005 (evaziune fiscala), constand in afectuarea de cheltuieli de catre persoane cu functii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, in perioada 2006-2011, cu consecinta prejudicierii patrimoniului societatii. Dosarul a fost inregistrat initial la Biroul Teritorial Tg.-Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrala la 04.04.2012. Ultimul act de cercetare este raportul specialistilor din 18.12.2013.

-Dosar nr.123/P/2012 privind pe Ponta Victor s.a., cercetati pentru art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000, art.248, art.248 indice 1 C.pen., art.9 lit.b din Legea nr.241/2005. Sesizarea este din oficiu si apartine Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrala. Sesizarea se refera la fapte comise de persoane cu functii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni in perioada 2007-2011″.

Vă rog să remarcați că singurele cauze penale cu care a fost asociat oficial Ponta în spațiul public au legătură cu Gorjul și cu structurile de tip mafiot din această zonă.

Deși era erou principal în dosarul Șova și în 2013, sau poate tocmai de aceea, Laurențiu Ciurel, ca manager CEO a ales să perfecteze una dintre cele mai costisitoare tranzacții prin notariatul doamnei Volintiru. Este vorba de achiziția grupului energetic de la Chișcani – Brăila, în contul unor creanțe de aproape 29 miliarde lei vechi, și a unei sume suplimentare de 8 miliarde lei vechi. Ambalată public ca o mare afacere de către Ciurel, această achiziție s-a dovedit extrem de nocivă pentru CEO. De fapt, CEO a preluat, în baza unor ordine politice, termocentrale nefuncţionale și 300 de angajaţi. Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor de la CEO, din data de 6 aprilie, figurează şi aprobarea declanşării vânzării la bucată a activelor din grupul energetic de la Chișcani – Brăila. Dar toate astea nu mai contează. Important, în context, este că această achiziție s-a făcut prin notariatul doamnei Volintiru, în schimbul unui comision fabulos.

contract novatie notariat

Unele surse vorbesc de un comision de 4 miliarde lei vechi, doar pentru această tranzacție. Potrivit Ordinului 46 din 2011 pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, pentru autentificarea contractelor de novaţie, onorariul se calculează prin aplicarea procentului de 0,3% la valoarea creanţelor. Deci ar fi vorba de circa 900 milioane lei vechi, pentru soția șefului din DNA central.

Ca să fie bine și să nu fie rău, între Ciurel și doamna Volintiru afacerile merg ca unse. Adică deja nu se mai formalizează, doamna notar deplasându-se personal în sediul CEO, ori de câte ori se ivește oportunitatea încasării unui comision.

document volintiru 3

Deși Târgu Jiul, orașul reprezentat de Ponta de peste 10 ani în Parlament, este într-adevăr subdezvoltat, oricât am vrea noi să nu ne fie zdruncinată încrederea în DNA, vă asigurăm că notariatul doamnei Volintiru nu este singurul din oraș. Sunt foarte – foarte multe notariate. Totuși Ciurel a făcut o fixație destul de dăunătoare înfăptuirii justiției.

Spunem asta din mai multe motive.

În primul rând, în Dosarul Șova, aflat acum la DNA central, dar deschis în 2011 chiar la subunitatea DNA condusă pe atunci de Volintiru, Ciurel este urmărit penal pentru un prejudiciu de 840 miliarde lei vechi. Deși cercetările durează deja de 4 ani, sunt departe de un deznodământ. Relevant este, însă, că Ponta pare să fi fost pierdut din vedere, pe drum. Firește că nici vorbă de vreo măsură preventivă, împotriva lui Ciurel, deși la ultimul bilanț DNA doamna Kovesi spunea că sunt prioritare cauzele penale în care suspecții ocupă funcții publice în virtutea cărora ar putea continua săvârșirea unor posibile fapte penale. Mai mult, suspectul Ciurel a fost audiat în dosarul lui Toni Greblă și și-a amintit că fostul judecător de la Curtea Constituțională l-a amenințat cândva, pe un hol al Prefecturii Gorj. Deși Ciurel era și atunci urmărit penal și această mărturie nu prea avea nici relevanță, nici credibilitate, DNA a inclus-o imediat într-un comunicat oficial. Dovadă că Ciurel e un personaj pe care nu doar Volintiru, ci chiar DNA-ul în sine se bazează.

În mod normal, la momentul actual Ciurel este cercetat de DNA central și în cel puțin alte două spețe:

1. Vânzarea a 1.200.000 de tone de cărbune, sub prețul de producție, către S.C. BVA COAL S.R.L., firmă deținută de doi interpuși ai grupării criminale conduse de Sergiu Băhăian.

2. Conflict de interese în formă penală, pentru acordarea unor contracte de sute de miliarde de lei vechi pentru foștii săi angajatori de la S.C. KATAL  CONSTRUCT S.R.L.

Din păcate, DNA central nu dă semne că ar avea competență și în Gorj. Cel puțin nu asupra grupului condus de Ponta. Exemplu: deși unii au făcut deja pușcărie, ca strămutați de lux, în aceeași țară, pentru fix aceeași faptă, președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, vicepreședinte la nivel național al PSD, nu pățește nimic. Dânsul a înșelat niște bătrâni, de la care au cumpărat cocioaba aceasta, aflată în buza excavatorului …

cocioaba-calinoiu02

La schimb, i s-a construit un palat, în care, la o adică, ar putea juca pitulușu’ câteva zile, cu colegii domnului Volintiru, de la DNA…

vila-calinoiu

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img