Statuia politicianului maghiar Szechenyi Istvan din Piaţa Libertăţii din municipiul Satu Mare a fost vandalizată în noaptea de marţi spre miercuri, primarul Kereskenyi Gabor acuzând, într-un comunicat de presă, că în spatele acţiunii s-ar afla “politruci” care ar încerca să provoace conflicte etnice, transmite Agerpres.

“Este pentru a doua oară când statuia este vandalizată, la primul incident am preferat să păstrăm tăcerea tocmai pentru a nu crea tensiuni. Consider că alunecăm pe o pantă periculoasă, iar dacă vom asista impasibili, urmările ar putea fi grave. Am sesizat instituţiile competente pentru a sprijini Poliţia Locală în vederea identificării autorilor şi tragerii lor la răspundere pentru fapta comisă. Autorii acestui gest ruşinos vor fi identificaţi cu siguranţă, în baza imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din Piaţa Libertăţii. Solicit, din nou, ca profanarea monumentelor să fie considerată infracţiune de drept comun, iar făptaşii să fie pedepsiţi ca atare”, a precizat primarul.

El consideră că autorii morali ar fi “politruci” care au incitat la ură şi urmăresc să obţină capital electoral.

“Dar, autorii morali sunt politruci care, în ultimii doi ani, au incitat mereu la ură şi au încercat să provoace conflicte de natură etnică. Şi vina lor este cel puţin la fel de mare ca şi a celor care au executat. Aceştia se ascund în spatele unor marionete pe care le manevrează şi finanţează. Politrucii ştiu că mesajele lor sunt goale de formă şi conţinut şi nu pot câştiga capital politic decât într-un oraş dezbinat şi dominat de ură. Este regretabil că, în anul în care se vorbeşte despre unire, aceşti politruci provoacă asemenea conflicte. Le transmit de pe acum că nu ne lăsăm intimidaţi, că vom continua să unim, nu să dezbinăm, vom continua să construim, nu să demolăm”, a mai transmis Kereskenyi.

Statuia lui Szechenyi Istvan a fost dezvelită în acest an, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Persoane necunoscute au scris pe soclul statuii “Aici e România” în culorile roşu, galben şi albastru.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?