spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăBasarabiaAlegeri cu miză uriașă în Republica Moldova

Alegeri cu miză uriașă în Republica Moldova

-

Republica Moldova organizează duminică primul tur al alegerilor locale. În jur de 2,8 milioane de moldoveni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege primarii și consilierii locali și raionali. Votul are loc într-un context extrem de tensionat. Premierul de la Chişinău, Chiril Gaburici, a demisionat în urmă cu două zile, sistemul financiar a fost zguduit de dispariţia a aproape un miliard de dolari din conturile a trei bănci, iar un sondaj recent arată că aproape jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova nu mai au încredere în niciun politician. La toate acestea se adaugă şi presiunile venite din Rusia, transmite Digi 24.

Cea mai importantă competiţie electorală este cea pentru Primăria Chişinău, unde edilul în funcţie, Dorin Chirtoacă, va încerca să obţină un al treilea mandat. Trebuie să o învingă însă pe socialista Zinaida Greceanîi, fost premier în ultimele luni de mandat ale fostului președinte comunist Vladimir Voronin. Ulterior, aleasă deputat, ea a plecat de la comuniști și s-a alăturat socialiștilor, formațiune considerată mai apropiată de Rusia decât PCRM.

- Advertisement -

În competiția din Capitală sunt înscriși 17 candidați, dar, cel mai probabil, viitorul primar se va decide la turul doi al alegerilor, programat la 28 iunie. Ca fapt divers, candidatul Partidului Comuniștilor are un nume foarte apropiat de cel al edilului în funcție, Dorin Chirtoacă. Îl cheamă Vasili Chirtoca și este convins că va reuși să câștige.

Chemăm întreaga societate să ne unim cu toţii pentru ca după 14 iunie să facem dreptate pentru Moldova la toate nivelele. La început, la Primăria Chişinău, în Consiliul Municipal Chișinau, apoi la nivel central, în Guvern, Parlament, Preşedinţie”, este îndemnul cu care și-a mobilizat primarul Dorin Chirtoacă alegătorii.

- Advertisement -

Alte puncte fierbinţi pe harta alegerilor sunt Bălţi şi Orhei. La primăria din Bălţi, al doilea cel mai mare oraş din ţară, candidează controversatul afacerist Renato Usatîi, anchetat penal în Republica Moldova şi cunoscut ca un apropiat al Moscovei. La Orhei vrea să devină primar Ilan Shor, un alt politician foarte apropiat de Kremlin şi principalul suspect în cazul dispariţiei miliardului de dolari din conturile a trei bănci. Ambii sunt creditaţi cu şanse mari la victorie.

1977 de secţii de vot au fost amenajate în Republica Moldova, mai puţin în zonele controlate de autorităţile regiunii separatise Transnistria. Urnele s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la 21:00.

Alegerile primarilor municipiilor, oraşelor, satelor şi comunelor au loc în baza votului uninominal. În circumscripţiile în care în primul tur niciun candidat la funcţia de primar nu a obţinut mai mult de jumătate dintre voturile valabil exprimate în circumscripţia respectivă, se va organiza al doilea tur de scrutin la 28 iunie 2015.

Alegerile consilierilor au loc în baza sistemului electoral proporţional. 

La alegeri participă 42 formaţiuni politice înregistrate până la data fixării alegerilor.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img