spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriAlegerile din Bavaria pot dărâma guvernul Merkel

Alegerile din Bavaria pot dărâma guvernul Merkel

-

Alegerile din Bavaria ar putea însemna pentru conservatorii de la CSU sfârșitul dominației lor politice, după decenii în care au guvernat singuri cel mai mare land german. Scrutinul este important și la nivel federal, transmite Deutsche Welle.

    

Franz Josef Strauß Rott am Inn Seehofer Söder Cei doi rivali din fruntea CSU – Seehofer (stânga) și Söder – aici la ceremoniile în memoria lui Franz Josef Strauß la Rott am Inn

- Advertisement -

RELATAREA DEUTSCHE WELLE:

Este o zi rece de octombrie, dar locuitorii satului bavarez Rott am Inn s-au pus deja dis de dimineață în mișcare. Se duc în vizită la mormântul unuia dintre cei mai cunoscuți cetățeni bavarezi. La cimitirul din fața marii biserici locale există indicatoare spre mormântul acestuia, dar nu pot fi ratate nici cele patru mari buchete de flori. Acestea se află în fața criptei familiei Strauß, în pregătirea ceremoniilor care urmează. S-au împlinit 30 de ani de la moartea lui Franz Josef Strauß, fost politician german și premier al landului Bavaria, omul care a condus Uniunea Creștin-Socială timp de 27 de ani, un adevărat record în CSU.

- Advertisement -

Din cele patru coroane de flori, lumea se uită mai ales la cele două din mijloc, formate din flori albastre și albe, culorile din steagul Bavariei. Pe panglica de pe una din coroane scrie „Premierul Bavariei”, pe cealaltă se poate citi „Președintele Uniunii Creștin-Sociale”. Pe vremea lui Strauß era tradițional ca ambele funcții să fie ocupate de una și aceeași persoană. Dar acum, de jumătate de an, această tradiție nu se mai respectă se pare în Bavaria: președintele CSU este Horst Seehofer, premier al Bavariei este Markus Söder. Cei doi sunt de fapt rivali în CSU, în afara aparițiilor publice la diverse ceremonii, ei au prea puține lucruri care îi unesc. Duminică 14 octombrie, la alegerile parlamentare regionale, se va decide care dintre ei va trebui să părăsească scena politică.

Dar este vorba de mult mai mult decât alegerea parlamentului local: Bavaria s-ar putea confrunta cu o schimbare de direcție istorică în politica de land, ceea ce ar putea avea urmări semnificative și pentru guvernul federal de la Berlin.

CSU în Bavaria: o curiozitate în politică

Cei din afară care nu știu prea bine cum stau lucrurile în Bavaria ar putea crede că CSU este o curiozitate în lumea politică. Conservatorii bavarezi conduc practic aproape singuri acest land german, cel mai mare ca suprafață, de peste șase decenii. Deși CSU este un partid care există pe liste electorale exclusiv în Bavaria, el este reprezentat și la Berlin. La alegerile generale din 2017, CSU a obținut 6,2% din voturi, ceea ce i-ar fi permis să intre în Bundestag de una singură dacă ar fi dorit, pentru că ar fi depășit pragul electoral de 5%. Dar creștin-socialii bavarezi formează grupul parlamentar conservator alături de sora mai mare, Uniunea Creștin-Democrată (CDU).

Prin urmare, primul scrutin de după formarea celui de-al patrulea cabinet Merkel este considerat și un fel de oglindă pentru modul în care electoratul percepe activitatea executivului de la Berlin. Deși premierul bavarez Söder a susținut contrariul, politica federală este importantă pentru alegătorul bavarez la formarea unui opțiuni de vot, după cum arată sondajul efectuat de Bayerischer Rundfunk în urmă cu câteva săptămâni. Aspect care va afecta mai ales CSU, formațiune care face parte din coaliția de guvernământ de la Berlin, având trei miniștri în guvernul federal.

Concurența nu doarme

Principalii concurenți ai CSU în aceste alegeri sunt pe de o parte populiștii de dreapta de la AfD, care doresc să acceadă în parlamentul regional din Bavaria iar două săptămâni mai târziu în cel din Hessa, unde au loc de asemenea alegeri (acestea sunt cele două legislative regionale în care AfD nu este încă reprezentat); pe de altă parte sunt Verzii ecologiști, care au ca obiectiv clar spargerea majorității absolute a CSU și accederea la guvernarea acestei regiuni.

Iar CSU nu stă deloc bine în ultimele sondaje de opinie: se anunță cel mai slab rezultat din ultimele șase decenii. În urmă cu cinci ani, formațiunea a obținut aproape jumătate din voturi, acum sondajele arată că abia dacă va mai întruni o treime. În prezent, sunt disecate motivele acestei prăbușiri.

Cine este de vină pentru prăbușirea în sondaje a CSU?

Avem pe de o parte lupta internă pentru supremație în partid dintre președintele CSU Horst Seehofer și principalul candidat al formațiunii Markus Söder. Ambii au venit în campania electorală cu propuneri populiste, cu scopul de a recupera din electoratul care a trecut în tabăra AfD. Strategia lor a fost însă penalizată în sondajele de opinie. La cimitirul din Rott am Inn, candidatul principal al CSU Söder a încercat să mai reducă din pagube: „La dreapta CSU nu are voie să se afle nicio forță politică cu legitimitate democratică”, a citat el din linia politică pe care Strauß a impus-o odinioară în CSU. „Strauss ar fi luptat cu AfD.”

Deutschland CSU Parteitag in München | Markus Söder und Horst Seehofer (picture-alliance/dpa/P. Kneffel)Colegialitate mai degrabă de ochii lumii între cele două figuri de frunte din CSU

La câțiva metri distanță, în fața bisericii locale, șeful partidului Seehofer pare că nu vrea să știe nimic de amenințarea populiștilor de dreapta. „Nu, nu a avut loc o alunecare la dreapta”, declară el pentru DW. „Despre ce vorbiți?” El nu recunoaște tendințele populiste ale partidului său din campania electorală: „Suntem și rămânem un partid popular de centru și doar cu asta ne ocupăm.” Pentru un rezultat posibil catastrofal la urne al partidului său el nu acceptă să fie făcut responsabil: „Nu am văzut niciun afiș electoral cu mine pe drumul spre acest loc”, spune Seehofer. O aluzie la faptul că, în cazul unui eșec electoral, vina i-ar aparține candidatului principal Söder.

Depășesc AfD de la stânga: Verzii ecologiști

Un lucru este clar: în această luptă internă din CSU nu va avea nimeni de câștigat din această formațiune. Cel mai mult profită de actuala dispută din rândul conservatorilor Alianța 90/Verzii ecologiști. Odată cu declinul CSU, ecologiștii cresc în sondaje în Bavaria și ar putea deveni a doua forță politică în Landtag la München.

„Cred că oamenii din Bavaria s-au săturat ca guvernul regional și alte forțe politice să se bage mereu în seamă și să arunce peste tot în jur cu ură și incitare”, declară pentru DW Katharina Schulze, una din cei doi candidați principali ai Verzilor în Bavaria.

Bavaria dă tonul pentru un nou trend politic la Berlin

Evoluțiile menționate nu sunt însă tipice acestui land: sondajele de opinie din întreaga Germanie vin în prezent cu rezultate asemănătoare. Și o altă constatare din Bavaria pare să fie valabilă la nivel federal: de declinul conservatorilor nu profită neapărat populiștii de dreapta de la AfD. Cu sloganul lor „AfD este pedeapsa divină pentru CSU”, Alternativa pentru Germania a încercat să-i câștige de partea sa pe alegătorii deziluzionați ai CSU. Dar strategia nu a funcționat.

Scholz, Merkel, Seehofer Marea coaliție de la Berlin. În pericol după alegerile din Bavaria și Hessa?

Se speculează în prezent despre un eventual sfârșit al carierei politice a lui Seehofer, în cazul unui eșec răsunător al CSU, dar și despre periclitarea stabilității guvernului condus de Angela Merkel.

Următoarea etapă are loc în Hessa

Poate că Merkel va fi nevoită să opereze prima schimbare de personal în cabinetul ei, dacă Seehofer va renunța la funcția de ministru de Interne în urma alegerilor din Bavaria. Ca urmaș al său din rândurile CSU este prezentat Joachim Hermann, actual ministru de Interne al Bavariei. Hermann este însă un politician mai degrabă reținut: „Nu am urmărit niciodată obținerea unor anumite posturi politice”, a spus el pentru DW, adăugând: „Dar sunt mereu pregătit să preiau responsabilități.”

Alegerile din Bavaria nu sunt singura provocare pentru Berlin. Două săptămâni mai târziu au loc alegeri regionale în landul Hessa. Urmările acelui scrutin ar putea fi mult mai drastice pentru Merkel, pentru că acolo candidează propriul ei partid CDU. Dacă guvernul conservator-ecologist condus de apropiatul doamnei Merkel Volker Bouffier va pierde alegerile, cancelara federală va avea parte încă în acest an la Berlin de vremuri foarte furtunoase.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img