spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeAlexandru Cumpănașu la secret

Alexandru Cumpănașu la secret

-

Jandarmeria nu a dorit să precizeze ce autoturism i-a pus la dispoziţie lui Cumpănaşu pentru protecţie, câţi oameni îl păzesc şi ce pregătire au aceştia, toate aceste informaţii fiind secrete, divulgarea lor „putând pune în pericol persoana protejată precum şi efectivele care execute misiunea”, potrivit răspunsului oficial al Jandarmeriei, la întrebarea Europei Libere.

Jandarmeria susţine că măsurile de protecţie temporară au fost dispuse potrivit Legii 550, din 2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, care arată că, „la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general, ministrul administraţiei şi internelor poate aproba asigurarea temporară a protecţiei unei personae, obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii”.

- Advertisement -

Potrivit spuselor lui Cumpănașu, el a cerut protecție după ce ar fi primit o serie de amenințări de la un fost asociat al lui Gheorghe Dincă, cel care a mărturisit că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu. După aceste amenințări, candidatul la președinție a făcut o plângere la Parchetul General și i-ar fi scris ministrului de Interne. Surse din sistem au declarat pentru Radio Europa Liberă că măsura luată de Jandarmerie și de ministrul Fifor este disproporționată. ”De astfel de pază beneficiaază, de regulă, magistrații când au semnale și indicii că urmează să se întâmple ceva rău. Cumpănașu o fi primit niște telefoane de la oltenii lui cu care se ceartă pe acolo. Dacă cineva îl șantajează sau amenință, procurorul e obligat să ia măsuri față de agresor prin ordin de restricție sau prin reținere. Dar astea se fac numai în cadrul unui proceduri penale. Articolul de lege invocat de Jandarmerie nu cred că i se aplică. Dacă vă dă unul telefon și vă înjură de mamă cereți protecție de la Poliției și primiți pază și transport ? Din punctul meu de vedere, în acest caz, abuzul este al Jandarmeriei și al MAI, nu al lui Cumpănașu. El poate să depună mii de cereri”, a declarat sursa citată.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img