Am semnat în această seară, contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a peste 26 kilometri drumuri județene în județul Mehedinți, fiind vorba despre Lotul 5 al proiectului care vizează un număr total de 112 kilometri. Este un moment important pentru mine întrucât acesta este cel mai amplu proiect de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din Mehedinți din ultimii 30 de ani, la care s-a muncit foarte mult la Consiliul Județean și iată, lucrurile se concretizează, a anunțat pe facebook președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

CE MAI ANUNȚĂ ALADIN GEORGESCU:

Contractul semnat astăzi se referă la execuția în termen de 36 luni a lucrărilor de modernizare a DJ607, pe tronsonul Strehaia (intersecție cu DN 67A) — Grozești — limita județ Gorj. Locuitorii din zonă și cei care tranzitează această porțiune știu cât de importantă este investiția. Drumul nu a fost niciodată asfaltat și este brăzdat de gropi care făceau foarte dificilă circulația. Le-am promis oamenilor din Grozești că vom asfalta acest drum iar lucrările încep în perioada următoare.
La semnarea contractului a fost prezent primarul comunei Grozești, domnul Gheorghe Coman, domnia sa fiind foarte mulțumit că drumul va fi modernizat.
Pe lângă asfaltarea platformei de drum, se vor realiza peste 800 accese la proprietăți și aproape 9,5 kilometri trotuar, de-a lungul localităților prin care trece drumul, respectiv Strehaia, Cârceni, Grozești, Șușița și Păsărani.

În perioada imediat următoare, vom semna contractul pentru execuția Lotului 1: DJ 562A: Gruia (intersecția cu DN 56C) — Pătulele — Cioroboreni — Vânjuleț Rogova (intersecția cu DN 56A) 25,793 km. Pentru celelalte trei loturi se face evaluarea ofertelor, iar contractele se vor semna imediat ce această procedură se va încheia.

Sunt drumuri foarte importante pentru toți locuitorii din județul Mehedinți, care traversează 12 comune și un oraș – Strehaia.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare de aproape 214 milioane lei.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?