spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriAmbasadorul Klemm, presiuni pentru schimbarea legii gazelor din Marea Neagră

Ambasadorul Klemm, presiuni pentru schimbarea legii gazelor din Marea Neagră

-

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, că a îndemnat în mai multe rânduri Guvernul român să fie predictibil în ceea ce priveşte economia şi să fie transparent privind modificările care pot afecta investitorii. El a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că „este îndoielnic”.

„Această lege a fost prezentată prima dată spre vot luni la ora 15.00 şi adoptată la 22.00”, a afirmat diplomatul american.

- Advertisement -

Hans Klemm a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară care s-a încheiat vineri.

- Advertisement -

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că legea, adoptată de Camera Deputaţilor într-o formă mult diferită de cea adoptată de Senat, va ajuta România să nu mai fie dependentă energetic de ruşi.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img