spot_img
8.8 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăExterneAmericanii i-au tradat pe kurzi dupa ce i-a folosit

Americanii i-au tradat pe kurzi dupa ce i-a folosit

-

Statele Unite au avertizat miercuri că nu vor recunoaște crearea de către grupările kurde din Siria a unei regiuni unificate și autonome în zonele pe care le controlează, scrie AFP.

Washingtonul i-a susținut și chiar i-a încurajat pe kurzii din regiune în lupta lor împotriva unui inamic comun, gruparea jihadistă Statul Islamic.

- Advertisement -

Departamentul de Stat a afirmat însă miercuri că nu va accepta dezmembrarea Siriei și că orice model de federalism trebuie să aibă la bază negocierile de la Geneva.

„Am fost foarte clari în legătură cu faptul că nu vom recunoaște regiuni autonome în Siria”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner.

- Advertisement -

„Este ceva ce trebuie să fie discutat și acceptat de toate părțile implicate la Geneva și apoi de poporul sirian”, a adăugat Mark Toner, referindu-se la negocierile de pace care se desfășoară în prezent în Elveția între reprezentanți ai regimului Bashar Al-Assad și grupări de opoziție, sub medierea ONU.

Peste 150 de reprezentanți ai părților kurde, arabe și asiriene s-au reunit miercuri la Rmeilane (nord-estul Siriei) și urmează să își încheie joi adunarea cu anunțul unui proiect de unificare a regiunilor sub controlul lor în nordul Siriei, au făcut cunoscut mai mult responsabili.

Acest proiect de înscrie în cadrul unui model federal pentru întreaga Sirie, au precizat ei.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img