spot_img
4.8 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeANALIZĂ ANDREI BĂDIN: Iohannis la crama Cricova cu sforarii guvernului pro comunist...

ANALIZĂ ANDREI BĂDIN: Iohannis la crama Cricova cu sforarii guvernului pro comunist de la Chișinău și sfidarea lui Chiril

-

Președintele Klaus Iohannis va ateriza marți după amiază într-un Chișinău care s-a colorat din gri în roșu. La o săptămână de la instalarea guvernului minoritar Chiril Gaburici sprijinit de comuniști, președintele României nu va fi întimpinat cu prea multă dragoste, ci probabil cu o răceală deferentă. Basarabenii sunt scârbiți de trocul politic făcut de așa zișii pro europeni cu generalul KGB în rezervă, Vladimir Voronin.

de ANDREI BĂDIN

- Advertisement -

Klaus Iohannis s-a grăbit de data aceasta. Vizita la Chișinău trebuia făcută, dar nu acum, Și nu fără condiții și probe clare că Moldova merge ireversibil spre Vest. La o săptămână de la crearea monstruoasei coaliții, vizita șefului statului român va fi identificată mai curând drept ca o cauționare a sforarilor noului guvern. De altfel, zilele trecute, într-un interviu televizat, președintele spunea că nu este adeptul forțării lucrurilor la Chișinău. Parțial are dreptate. Cu condiția ca, la Chișinău, să ai drept parteneri politicieni de cuvânt. Dar atunci când ai drept așa ziși parteneri pe fostul șef al biroului sovietic TASS de la București din 1989, un oligarh în relații cu crima organizată rusească, pe un traficant de țigări și un fost general KGB cu greu poți să stai la aceeași masă cu ei tratându-i ca pe niște gentelmeni democrați. Măcar protocolul românesc a avut grijă să scoată o întrevedere cu Vladimir Voronin din programul oficial. Au aflat și cei de la Palatul Cotroceni că programarea unei astfel de întâlniri ar fi dus la proteste de stradă la Chișinău și mai mult ca sigur Iohannis ar fi avut parte de primele fluierături din mandatul său.

SFIDAREA LUI CHIRIL

- Advertisement -

Iohannis nu trebuia să meargă ACUM la Chișinău. Ar fi trebuit să pună condiții clare noului guvern. Să vadă mai întâi fapte și apoi să cauționeze gruparea Plahoniuc-Filat-Lupu-Voronin. Așa vizita sa va fi doar în favoarea propagandei monstruoasei coaliții.  Iar punerea de către Iohannis a mâinii pe creștetul tovarășilor de la Chișinău a avut un prim răspuns. Obraznic. Noul premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a acordat un interviu pentru hotnews.ro,  cu o zi înainte ca Iohannis să ajungă la Chișinău, în care vorbește despre cum Vladimir Voronin i-a cerut „sa-si depuna toată priceperea și silința pentru a asigura o bună guvernare in interesul cetatenilor”. Să ți-l asumi ca stăpân pe Voronin înainte de vizita președintelui României la Chișinău reprezintă o sfidare. Un semnal că Gaburici Chiril a rămas pupilul tovarășului Voronin și că Basarabia mai are mult până când va scăpa de Moștenirea Kremlinului.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img