de Bogdan Tiberiu Iacob (preluare Inpolitics)

Filosoful Andrei Pleșu, un răsfățat al tuturor regimurilor post-decembriste prin funcțiile deținute, are un of: acela că guvernanții actuali refuză să se conformeze cererilor străzii și să demisioneze, după cum scrie el într-un editorial de zilele trecute. Se știe că cel mai rău l-a enervat pe marele intelectual episodul 10 august 2018, cînd a criticat dur reprimarea brutală de către autorități a manifestanților din piața Victoriei. Interesant, dar tot Andrei Pleșu ne-a furnizat o explicație cît se poate de limpede a refuzului unui guvernant de a demisiona. Doar că a făcut-o atunci cînd se punea insistent problema propriei demisii. Pe atunci, lui Pleșu nu i se părea normal să părăsești guvernul după o reprimare brutală a unei manifestații. Ori în orice altă conjunctură.

”Cîtă vreme guvernanţii nu par prea impresionaţi de revolta străzii, cîtă vreme chiar şi o parte a opiniei publice rămîne inertă, dacă nu chiar suspicioasă, temeinic intoxicată de teoriile conspiraţioniste ale „Puterii“ („încercare de lovitură de stat“, „agenţii lui Soros“, „manifestaţii finanţate de cercuri duşmănoase“ etc.), totul rămîne o formă de nobilă neputinţă. În cel mai bun caz, te poţi mîngîia că ţi-ai salvat onoarea, spunînd „nu“ în vîltoarea pieţei. Rezultatul rămîne însă, deocamdată, mai curînd la nivel simbolic. Protestul nu atrage suficientă cantitate umană, guvernul nu are deprinderea, educaţia şi dorinţa dialogului, iar sondajele pre-electorale dovedesc o nevindecabilă bîlbîială: „răii“ coboară puţin, dar nu destul, iar „ăia mai buni“ urcă puţin, dar nu destul” scrie Pleșu, în Dilema Veche.

Iată, însă, ce susținea Andrei Pleșu într-un interviu acordat revistei ”22” în decembrie 1990, cînd i se reproșa tot mai vehement pactizarea cu FSN și refuzul de a demisiona din guvernul Roman după mineriada sîngeroasă din iunie.

”Cred că teoria demisiei, care a marcat cultura românească atîtea decenii, nu mai este actuală. Noi am practicat întotdeauna un fel de demisie strategică. După decembrie, în România s-a întîmplat ceva care ne pune în postura de oameni responsabili. Dacă începem iar să practicăm demisia, boicotul, statul deoparte, nu mai avem nicio scuză. Chiar cînd găseși argumente nobile. Postura celui care se implică este mult mai dificilă. Eu nu pretind ca toată lumea să aibă aceeași strategie, dar, din punctul meu de vedere, esențial este efortul participativ”.

Întrebat dacă asta nu înseamnă exact pactizarea cu Puterea, Pleșu răspunde:

”Eu nu-mi pun problema asta. Eu nu am făcut niciun Pact! Cu nimeni. Funcționez în postul în care mă aflu și, zi de zi, fac efortul să fiu coerent cu mine însumi. Senzația mea e că am reușit. Pot să mă înșel, dar ăsta e păcatul meu împotriva lui Dumnezeu! Cei care socotesc că am făcut un Pact cu puterea trebuie să ofere probele Pactului”.

Cîteva zile mai tîrziu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu și alte figuri ale opoziției democratice era huiduite de feseniști la Alba Iulia, de Ziua Națională. După alte cîteva zile, Regele Mihai era întors de la aeroport și dat afară din țară; ulterior avea să se nască o nouă legendă, după cea conform căreia Pleșu și Mihail Șora ar fi demisionat din guvern după mineriada din iunie: aceea că ministrul Culturii ar fi demisionat în semn de protest față de expluzarea Regelui. Doar că Andrei Pleșu a rămas bine mersi și ne-demisionar din guvern pînă în octombrie 1991, cînd a căzut tot guvernul Roman, victimă pe altarul altei Mineriade.
Azi, filosofului i se pare de neînțeles de ce alți guvernanți – mult sub nivelul său moral și intelectual – nu se grăbesc să demisioneze îndată ce sub ferestrele Guvernului se produce cîte un miting neautorizat. Iar păcatul contra lui Dragnea, bunăoară, i se pare mai teribil decît cel împotriva lui Dumnezeu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?