Este adevărat că la data amintită, am decis, prin ordin de ministru, să schimb numele, profilul şi conducerea Editurii Politice, transformînd instituţia pre-revoluţionară, organ ideologic al unui partid proaspăt desfiinţat, într-o editură de studii umaniste. I-am solicitat dlui Liiceanu să se ocupe de această „schimbare la faţă”, ca director al noii edituri, pe care a decis s-o numească „Humanitas”. Nu era vorba, însă, cum s-a spus, de o „privatizare”. Editura – o precizează ordinul ministerial de înfiinţare – rămînea „în subordinea Ministerului Culturii”. Salariul directorului era acelaşi cu al oricărui alt şef de editură la vremea respectivă, iar „patrimoniul” preluat de Humanitas de la Editura Politică consta într-un spaţiu închiriat (pînă în ziua de azi) în corpul Casei Scînteii (devenită „Casa Presei Libere”), mobilierul aferent, şi operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin şi Ceauşescu, plus broşurile de propagandă ale „partidelor frăţeşti”, explică în Adevărul Andrei Pleșu, ministrul Culturii care în 1990 i-a dat Editura Politică lui Gabriel Liiceanu, care a transformat-o în Editura Humanitas.

La mai mult de un an de la înfiinţarea Editurii Humanitas, directorul ei, ca mulţi alţii, a declanşat un procedeu de autonomizare faţă de stat, după o metodă foarte la modă în epocă, aşa numita metodă MEBO. Iată definiţia de dicţionar a acestei metode: „trecerea mijloacelor de producţie ale unităţii economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaţilor sau salariaţilor”. Pe scurt, angajaţii deveneau acţionari, cu cotă parte din venitul întreprinderii. Prin urmare, toţi angajaţii de la Humanitas au devenit „proprietari”. Liiceanu, de pildă, a beneficiat de 2% din acţiuni, alături de alţi „co-proprietari” (între care doi francezi – potenţi financiar – de origine română, dar şi nume cunoscute ale umanioarelor autohtone: Mircea Flonta, Ion Ianoşi, Sorin Vieru, Vasile Morar, Adrian Iliescu, Gabriel Andreescu, ba chiar şi fostul director al Editurii Politice, Octavian Chiţan). Să ne amintim că, în aceeaşi perioadă, „Scînteia” s-a privatizat devenind „Adevărul”, „România liberă” s-a privatizat de asemenea, păstrîndu-şi titlul etc. Ce mai?! Corupţie generalizată! , mai afirmă Andrei Pleșu.

Pleșu a dat aceste explicații după ce în spațiul public a revenit subiectul Editurii Politice preluată de Gabriel Liiceanu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?