spot_img
22 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăhighlightAPADOR-CH: OUG privind interceptările nu dă garanții privind respectarea vieții private

APADOR-CH: OUG privind interceptările nu dă garanții privind respectarea vieții private

-

Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările va avea impact asupra unor drepturi fundamentale, prin urmare se impun dezbateri publice pe această temă. Declaraţia a fost făcută la RFI de Nicoleta Andreescu, director executiv la APADOR-CH.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat joi că după decizia Curţii Constituţionale, parchetele vor folosi infrastructura SRI pentru interceptări, proiectul de OUG urmând să fie avizat vineri în CSAT şi apoi aprobat de Guvern.

- Advertisement -

Întrebată ce rezolvă acest document, Nicoleta Andreescu a răspuns că Ordonanţa de Urgenţă ar trebui supusă mai întâi unei dezbateri publice: „Nu prea ştiu să vă spun ce rezolvă, atâta vreme cât cel puţin la modul oficial nu vedem soluţia scrisă. Doamna ministru a declarat ieri că va pune proiectul în secţiunea transparenţă decizională pentru cinci minute înainte de adoptare. Deci teoretic nu ştim ce conţine soluţia. În schimb, găsim în agenţiile de presă un draft al posibilei Ordonanţe de Urgenţă, din care reiese că a apărut cuvântul „nemijlocit”, că procurorii vor avea acces nemijlocit la sistem şi precizarea că vor fi stabilite condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice, prin protocoale de cooperare. Nu consider că este o soluţie care ar putea să asigure garanţii pentru respectarea dreptului la viaţă privată. Deci nu mi se pare o soluţie din perspectiva drepturilor omului. Poate fi o soluţie din perspectiva luptei anticorupţie”.

Întrebată dacă s-ar impune o dezbatere publică înainte de adoptarea documentului, Nicoleta Andreescu a răspuns: „Evident. Este vorba despre un act normativ care va avea impact asupra unor drepturi fundamentale. Dacă ne uităm în Constituţie şi citim cu atenţie, se spune acolo că nu se emit Ordonanţe de Urgenţă în chestiuni care pot afecta drepturi fundamentale. Or despre asta este vorba aici”.

- Advertisement -

SRI susţine că decizia CCR privind interceptările are un impact cert asupra securităţii naţionale. Directorul executiv al APADOR-CH observă că „se face intenţionat confuzie între ceea ce înseamnă mandat de supraveghere tehnică şi ceea ce înseamnă mandat pe siguranţă naţională. Decizia Curţii Constituţionale nu poate afecta în nici un fel modul în care SRI lucrează pe interceptări cu mandate de siguranţă naţională”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img