spot_img
8.1 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeAtacatorul din Dayton și-a ucis și sora

Atacatorul din Dayton și-a ucis și sora

-

Autorul atacului armat de la Dayton, care s-a soldat cu nouă morţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul din nord-estul SUA, era un alb de 24 ani şi printre victime se află şi sora lui, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

„Atacatorul a fost Connor Betts, alb, de 24 de ani”, a declarat Matt Carper, responsabil al poliţiei din Dayton, în cadrul unei conferinţe de presă.

- Advertisement -

Megan Betts, „o femeie albă în vârstă de 22 de ani”, se află printre victime, a adăugat el. Potrivit lui Carper, „este sora” atacatorului.

Tânărul, echipat cu o vestă antiglonţ, o puşcă de asalt şi multă muniţie, a deschis focul într-un cartier animat din Dayton, în jurul orei 01.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

- Advertisement -

El a ucis nouă persoane şi a rănit alte 27 în mai puţin de un minut, înainte de a fi neutralizat de poliţiştii care patrulau în zonă.

Poliţia a lansat o anchetă în anturajul său şi pe reţelele sociale pentru a încerca să determine motivele actului său, însă a refuzat „să speculeze” înainte de a şti mai mult.

Sora atacatorului este cea mai tânără dintre persoanele ucise, a precizat Matt Carper, care a menţionat şi celelalte victime: trei femei de culoare, trei bărbaţi de culoare şi doi bărbaţi albi, cu vârste cuprinse între 25 şi 57 de ani.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img