spot_img
10.3 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeBacalaureatul, noul scandal româno-maghiar: La CEDO

Bacalaureatul, noul scandal româno-maghiar: La CEDO

-

O treime din cei înscrişi la examenul de bacalaureat nu au reuşit să promoveze, iar judeţele din Ţinutul Secuiesc sunt mult sub media de promovabilitate pe ţară, scriu cotidienele locale în ediţia de marţi conform agenției maghiare de știri MTI.

Rezultatele examenului – care pot suferi mici modificări după perioada de contestaţii – au fost publicate luni. 67,2 la sută dintre cei înscrişi au obţinut note de trecere, la nivel naţional, acesta fiind cel mai slab rezultat de la bacalaureat din ultimii cinci ani.

Cea mai mare rată de promovabilitate a avut-o Bucureştiul cu
80,94 la sută, urmat de Cluj (80,71 la sută), Iaşi (76,3), Bacău
(75,96) şi Sibiu (74,54). Judeţele din Secuime se află la coada
clasamentului. Rezultatele slabe obţinute în judeţul Harghita, unde
50,3 procente din candidaţi au promovat, au fost întrecute doar de
cele înregistrate în judeţele Ilfov şi Giurgiu. 

- Advertisement -

Inspectorul şcolar general al judeţului Covasna, Imre Kiss, a
spus: cei mai mulţi tineri care nu au reuşit la proba de
bacalaureat în judeţul Covasna au fost respinşi la o singură
materie, limba şi literatura română. În judeţul Covasna, au fost
1147 de candidaţi la examenele de la bacalaureat, fiind respinşi
670. În Mureş, din cei 3488 de liceeni înscrişi, s-au prezentat la
examen 3332 şi au promovat probele de la bacalaureat 2028 dintre ei.

În sistemul român de învăţământ elevii maghiari au aceleaşi
subiecte de bacalaureat, la proba de limba şi literatura română,
precum cei care învaţă în română. Această regulă îi discriminează
în primul rând pe acei elevi care locuiesc în zone cu populaţie
majoritar maghiară şi întâlnesc limba română doar la şcoală.
Ministerul Educaţiei a început introducerea predării diferenţiate a
limbii române în sistemul de învăţământ, dar acest proces a ajuns
doar până în clasa a VI-a.

- Advertisement -

Fundaţia Székely Figyelő şi Tineretul Maghiar din Ardeal (EMI)
le-au sugerat tinerilor care nu au reuşit să promoveze proba de
limba română, să depună o plângere la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (CEDO), reclamând sistemul discriminatoriu de
examinare de la bacalaureat. Anul trecut mai mulţi liceeni au
întreprins acest demers, fiind informaţi anul acesta în martie, că
instanţa din Strasbourg le-a înregistrat cauza.

Reprezentanţii Partidului Civic Maghiar (PCM) au depus în
Parlamentul României în iunie un proiect de lege care ar elimina
proba de limba şi literatură română din examenul de capacitate de
la finele clasei a VIII-a şi din cel de bacalaureat, pentru
candidaţii care urmează cursurile în limba maternă. Proiectul nu
s-a bucurat nici de susţinerea UDMR, nici de cea a Uniunii
Pedagogilor Maghiari din România (RMPSZ).

 
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img