spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeBăsescu anunță că Kovesi a pierdut

Băsescu anunță că Kovesi a pierdut

-

Traian Băsescu s-a declarat sceptic cu privire la şansele Laurei Kovesi de a ajunge procuror şef european, afirmând că, în cei zece ani cât a fost membru în Consiliul European, au fost doar două cazuri din câteva sute la mediere şi că e greu pentru PE să câştige în dispută cu monştrii din CUE.

”Am fost 10 ani în Consiliul European şi nu ştiu dacă în două cazuri din câteva sute la mediere cu Consiliul UE (CUE), a câştigat Parlamentul (European – n.r.). Având în vedere cutumele, prima şansa este a francezului (Jean-Francois Bohnert – n.r.). Consiliul (Uniunii Europene – n.r.), acolo sunt miniştrii … E greu pentru Parlament să câştige în dispută cu monştrii ăştia”, a declarat la Digi24 Traian Băsescu.

- Advertisement -

Echipa PE şi Consiliul UE nu au ajuns la un consens nici în a treia rundă de negocieri care a avut loc joi la Bruxelles, iar următoarea întâlnire va avea loc pe 10 aprilie.

Parlamentul European a emis un comunicat de presă prin care a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în faţa presiunilor Guvernului României şi să îşi reconsidere poziţia faţă de candidatul Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european.

- Advertisement -

Consiliul Uniunii Europene a reiterat, joi, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img