spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeBăsescu către soția lui Grindeanu: Fiți bărbată. Şi nu uitaţi, voi aţi...

Băsescu către soția lui Grindeanu: Fiți bărbată. Şi nu uitaţi, voi aţi început

-

Traian Băsescu îi transmite soţiei premierului Sorin Grindeanu „să fie bărbată şi să nu lăcrimeze pentru câteva fluierături”, iar „dacă are nevoie de curaj” să o sune pe soţia lui, Maria. Fostul preşedinte are un mesaj şi pentru „patrioţii înspăimântaţí” din PSD care „se plâng ca nişte spălătorese” pe toate televiziunile că le-au fost făcute publice numerele de telefon şi adresele şi primesc ameninţări, înjurături şi blesteme: „Patrioţi şi iubitori de popor din PSD, nu vă schimbaţi numerele de telefon, nu vă închideţi conturile de Facebook. Luaţi viaţa de politician aşa cum este în România. Şi nu uitaţi, voi aţi început”.

Fostul preşedinte scrie, marţi, pe Facebook, că „patrioţii înspăimântaţí” din PSD se plâng pe toate televiziunile că cineva le-a făcut publice numerele de telefon şi adresele, că primesc ameninţări, înjurături şi blesteme pentru ei, pentru soţii şi copii, prin sms, în dialog direct sau pe Facebook, ei uitând că „acum 3 – 4 ani urlau pe stadioane, în pieţe publice, în sate şi oraşe, din „străfundul bojocilor lor, Băsescu la puşcărie”. „V-aţi întrebat atunci cum se simţea familia mea, măi patrioţi înspăimântaţi, fie că era vorba de soţie sau de cele două fete? Nu m-am dus să mă plâng la televiziuni. Am considerat că bătălia mea pentru a apăra România de voi are un cost”, spune Băsescu.

- Advertisement -

El le transmite „patrioţilor înspăimântaţi care plâng ca nişte spălătorese pe la toate televiziunile” să nu îşi schimbe numerele de telefon şi să nu îşi închidă conturile de Facebook: „Luaţi viaţa de politician aşa cum este în România. Şi nu uitaţi, voi aţi început”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img