spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăhighlightBăsescu: DNA NU face jocul României, e partenerul mafiei

Băsescu: DNA NU face jocul României, e partenerul mafiei

-

Traian Băsescu aduce acuze grave la adresa DNA. Fostul preşedinte a declarat la România TV că din 2015 Direcţia Naţională Anticorupţie, în frunte cu Laura Codruţa Kovesi, a intrat „într-un joc care nu e al României” şi a devenit „partenerul mafiei”. Băsescu este nemulţumit de faptul că mafioţii sunt lăsaţi cu sutele de milioane de euro în conturi, cu avioane şi cu vile la Monaco, în timp ce doar cei pe care i-au denunţat în faţa procurorilor au de suferit.

CITIŢI ŞI:Băsescu: Instituțiile de forță folosesc acoperiții din presă să îl discrediteze pe Daniel Morar

- Advertisement -

În momentul de faţă prietenii DNA sunt mafioţii care au rămas cu avioane, cu sute de milioane în conturi, cu vile la Monaco doar pentru ca pot da pe gura nişte politicieni cărora le-au dat bani să cumpere găleţi, geci, găini pentru electorat„, a declarat Traian Băsescu pentru România TV.

Toata mafia a devenit partenerul DNA pentru ca se urmareste o decredibilizare totala a politicului. Eu stiu povestea Microsoft din 2012 si cine intrazneste sa spuna ca n am fost informat minte. Sunt dubii in afacerea Microsoft din 2012. Spectaculos este ca au aparut oameni care spun ca au avut initiativa sa se predea in 2013, 2014 cand DNA stia din 2012. S-a cautat o gaselnita ca Florica si Pescariu sa treaca drept primii care au dat primele informatii la DNA si sa nu se afecteze ceea ce au furat…Tacerea mea are o limita! Din 2015 DNA a intrat intr un joc care nu e al Romaniei. Sa-i lasi pe mafioti cu toata averea in timp ce pui catuse la oamenii politici care n-au luat banii acasa… Nu-i lasati pe mafiotii cu sute de milioane sa zambeasca de la Monaco, povestea grupului de la Monaco nu imi este necunoscuta„, a declarat Traian Băsescu la România TV.

- Advertisement -

Fostul preşedinte a fost foarte vehement la adresa şefei DNA şi a politicii instituţiei: „Dacă dai la DNA un nume de om politic căruia i-ai dat bani în campanie şi reclami astăzi, fie că-s 10 ani, tu eşti bun şi rămâi cu tot ce ai furat ca mafiot, fie că te numeşti Pescariu, Florică, Dobrescu. Dacă torni pe cine ai ajutat în campanie, rămâi cu averea, procurorului îi sclipesc ochii de bucurie dacă îi dai un nume de om politic”.

„Microsoft se derulează de vreo 10 ani. Kovesi a fost şi procuror general al României, avea raportări de la structurile de informaţii, iar astăzi vine să-mi spună public că au fost dosare dosite. (…) Se întâmplă ceva dubios în România. Firmele româneşti sunt distruse, nu sunt luaţi corupţii, tot soiul de delatori au devenit partenerul DNA. Se urmăreşte o decredibilizare totală a clasei politice”, a spus Traian Băsescu, lăsând de înţeles că şefa DNA a închis ochii ca procurori general la anumite nereguli.

Traian Băsescu a spus că are câteva întrebări pentru Laura Codruţa Kovesi, pentru a cărei numire la conducerea DNA chiar el a insistat: „Care e sinceritatea afirmatiei ca vor sa recupereze miliardul care a fost furat la Microsoft? Unde e dosarul Revolutiei, cum a fost inchis cand tu ai fost de doua ori procuror general? De ce spunem „vreau să recuperez banii patriei, atâta timp cât pentru un denunţ îi las pe Pescariu şi Florică să plece cu sutele de milioane pe care le-au furat? Că asta ne-a spus dna Kovesi, că s-a furat 1 miliard când dânsa era procuror general şi Coldea era prim-adjunct al SRI. (…) Nu poţi să vii în 2013 să-mi spui „în sfârşit am aflat, au venit 2 oameni de bine, unul e Florică, altul e Dinu Pescariu, îi iertăm pentru că ei au făcut denunţuri şi îi arestăm pe ăia care au luat milioane şi i-au băgat în geci. Ca şi despre ANRP, unde eu am sesizat instituţiile de informaţii pe o sesizare directă făcută de Elena Udrea, „bă, vedeţi că e ceva acolo în neregulă”. Nici despre Marta nu am primit vreo notă că ar fi pe undeva, că ar fi omorât. Dacă există vreo structură care mi-a spus ceva despre Marta, eu o autorizez să facă publică informarea pe care mi-a trimis-o”, a mai spus Traian Băsescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img