Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la B1 TV, că nu crede că Statele Unite, în timpul administraţiei Trump, nu-şi va respecta angajamentele luate faţă de aliaţii europeni din NATO, însă ar putea să-i forţeze pe aceştia să crească alocările pentru apărare, potrivit promisiunilor făcute în anii anteriori de către aceştia.

Traian Băsescu a apreciat că noul preşedinte american va face presiuni pe aliaţii europeni din NATO să-şi respecte angajamentele legate de cheltuielile pentru Apărare.

”Donald Trump vine dintr-o lume în care se fac bani. Nu va mai tolera, ca lider al NATO, ceea ce a tolerat şi Bush şi Obama, adică o ţară ca România vine şi spune «mi-am luat eu angajamentul să aloc 2,38% din PIB pentru Apărare, dar pun şi eu 1,31% anul ăsta». Va pune presiune şi cred că va lua măsuri de genul «n-aveţi 2% din PIB, nu facem exerciţii comune anul ăsta»”, a spus Băsescu.

El a apreciat ca improbabile schimbări radicale de politică de securitate a SUA atât de mari încât să ducă la retragerea rachetelor de la Deveselu sau reducerea efectivelor dislocate în România. ”Nu văd ca Donald Trump ar spune să nu se respecte deciziile Summitului NATO de la Varşovia şi să nu mai desfăşoare trupe în ţările baltice, Polonia şi România. Nu se va întâmpla aşa ceva”, a estimat Băsescu.

Fostul preşedinte are dubii şi în ce priveşte aserţiunile potrivit cărora Trump ar fi un rusofil. ”Nu ştiu în ce bază a fost declarat Donald Trump rusofil. Ar fi extraordinar de bine dacă ar reuşi într-o relaţie bilaterală cu Moscova să relaxeze situaţia tensionată din Marea Neagră, ar fi util şi pentru noi”, a conchis Băsescu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?