Președintele sirian Bashar al-Assad a salutat joi victoria trupelor sale la Alep și a declarat că sirienii “au scris istorie” alungându-i pe rebeli din al doilea oraș ca mărime al țării, informează AFP.

“Vreau să vă asigur că ceea ce se întâmplă astăzi este istorie, pe care orice cetățean sirian este pe punctul de a o scrie”, a declarat șeful statului într-o scurtă înregistrare video postată pe contul de Facebook al președinției.

“Odată cu eliberarea Alepului, putem spune că situația s-a schimbat, nu numai pentru Siria, nu numai pentru regiune, ci pentru toată lumea”, a spus el cu zâmbetul pe buze, în înregistrarea care pare realizată cu un telefon mobil.

“Istoria se scrie acum. Este mult mai important decât simple felicitări”, a adăugat el, vorbind despre un “înainte” și un “după” “eliberarea” orașului Alep, unde în ultimele cartiere ale rebelilor, violent bombardate de regim timp de mai multe săptămâni, au început primele evacuări.

Pierderea Alepului este un regres major pentru rebeli, care au cucerit partea de est a metropolei în 2012. Pentru regim, această victorie, posibilă cu sprijinul Rusiei, este cel mai important succes al puterii de la începutul războiului în 2011.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?