spot_img
11.7 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăExterne"Bastardul fermecător" care va negocia ieșirea UK din UE

„Bastardul fermecător” care va negocia ieșirea UK din UE

-

Cunoscut eurosceptic, David Davis a fost numit Secretar de Stat pentru Ieşirea din Uniunea Europeană. El este cel care va trebui să gestioneze probleme cheie ale viitoarele negocieri: cum să păstreze accesul la piața unică europeană, în timp ce obține dreptul de a restricționa libera circulație a lucrătorilor din alte țări ale UE, transmite Radio France Internationale.

Davis a scris într-un articol publicat pe internet că „odată ce țările europene au realizat că Marea Britanie nu va face compromisuri cu privire la controlul frontierelor noastre, ei sunt cei care vor dori să discute cu Londra, în interesul lor”.

- Advertisement -

În vârstă de 67 de ani, Davis este un bun cunoscător al problemelor europene. Din 1994 până în 1997 a lucrat la Ministerul de Externe, unde a fost responsabil pentru negocierile cu Uniunea Europeană.

La Bruxelles a fost calificat la un moment dat de un ministru de externe portughez cu adjectivul „bastard fermecător”, același ministru mai spunea și că euroscepticul Davis dă dovadă în permanență de „obstrucție constructivă”.

- Advertisement -

În ceea ce privește calendarul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, David Davis a anunțat că Londra va mai astepta înainte de declanșarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, o abordare care contrastează cu poziția altor state care au cerut Marii Britanii să acționeze rapid pentru a elimina incertitudinea. Articolul 50 prevede o perioadă de doi ani pentru a negocia plecarea unui stat membru. Termenul înaintat de Davis înainte de numirea în funcția de Secretar de Stat pentru Ieşirea din Uniunea Europeană este începutul lui 2017 după, după consultarea Scoției și a altor entități care constituie regat, întreprinderi și sindicate.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img