Republica Cipru, ţară membră a Uniunii Europene, a acuzat vineri Turcia că a ignorat apelurile UE trimiţând o nouă navă de foraj în apele teritoriale ale insulei, gest ce a determinat Nicosia să denunţe o ‘gravă escaladare’, informează France Presse.

Descoperirea în ultimii ani a unor zăcăminte de gaze imense în estul Mediteranei a crescut apetitul Ciprului, care visează să devină un actor energetic major, notează AFP.

Dar Turcia, a cărei armată ocupă treimea nordică a insulei, se opune oricărei explorări şi exploatări a acestor resurse care ar exclude acea parte a Ciprului, unde trăiesc ciprioţi turci.

‘Cipru condamnă cu fermitate noua tentativă a Turciei de a efectua operaţiuni ilegale de foraj în sud-vestul insulei’, a afirmat guvernul cipriot într-un comunicat.

‘Noile operaţiuni de foraj, prevăzute de această dată într-o zonă deja atribuită, constituie o nouă gravă escaladare a încălcărilor care continuă din partea Turciei a drepturilor suverane ale Republicii Cipru’, se menţionează în text.

Potrivit Nicosiei, Turcia a trimis nava de foraj Yavuz la blocul 7 al zonei sale economice exclusive (ZEE) şi platoului său continental, ori licenţele de exploatare a acestei zone au fost atribuite deja giganţilor energetici francez şi italian, Total şi Eni, în septembrie.

Conform guvernului cipriot, zona unde urmează să opereze nava turcă este clar definită în conformitate cu dreptul internaţional ca făcând parte din apele teritoriale ale Republicii Cipru.

“Această nouă provocare este un exemplu care arată cum Turcia ignoră apelurile repetate ale UE şi ale comunităţii internaţionale de a-şi înceta activităţile ilegale”, afirmă executivul cipriot.

“Comportamentul provocator şi agresiv al Turciei” nu va descuraja explorările şi exploatarea zăcămintelor de gaze off-shore în largul Ciprului, asigură Nicosia.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?