Compania Air Moldova a fost cumpărată cu bani cash din Dubai de către cei de la Blue Air, este concluzia comisiei parlamentare de anchetă din Parlamentul de la Chișinău, transmite Radio Europa Liberă Moldova.

Ancheta vizează privatizarea aeroportului din Chișinău și vânzarea companiei Air Moldova către Blue Air.

Nou ce s-a aflat astăzi, cu prilejul dezbaterii din Parlament, sunt detalii curioase, însă nesemnificative deja pentru concluzia generală a comisiei, şi anume cea că atât concesiunea aeroportului, cât şi vânzarea Air Moldova trebuie anulate. Una din aceste descoperiri e, de exemplu, că banii din care s-a cumpărat Air Moldova au fost depuși în numerar într-o bancă de unul din cumpărători, care a declarat că i-a adus din Dubai. Sau că tranzacția cu aeroportul pare să fi fost gândită în perspectiva ca bunul să nu mai revină vreodată în proprietatea statului. Sau că din conturile Avia Invest, compania concesionară a aeroportului, anumite sume de bani plecau periodic spre clubul de fotbal sau magazinele duty free ale deputatului fugar Ilan Şor, suspectat că ar fi fost beneficiarul ambelor afaceri, şi cea cu aeroportul, şi cea cu compania Air Moldova, spune Radio Europa Liberă.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?