spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăEconomieComertCanada a cedat în fața lui Trump

Canada a cedat în fața lui Trump

-

Canada şi Statele Unite au ajuns la un acord privind reforma Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) care, din 1994, leagă aceste două ţări şi Mexicul, cu câteva ore înainte de termenul limită stabilit de Washington, au informat duminică seară mai multe media canadiene, citate de AFP și Agerpres.

O sedință a guvernului canadian a avut loc luni dimineață (ora României).

- Advertisement -

Surse diplomatice au vorbit de cedări ale canadienilor, dar conținutul acordului nu este cunoscut.

Premierul canadian, Justin Trudeau, a convocat duminică la orele 22.00 GMT (luni, 02.00 GMT) o reuniune de urgenţă a cabinetului său. Această reuniune urmează să aibă loc la biroul liderului liberal, pe colina parlamentului la Ottawa, un indicat pentru AFP trei surse guvernamentale.

- Advertisement -

La sfârşitul zilei, ambasadorul Canadei la Washington, David MacNaughton, a afirmat că, de-a lungul weekendului, au fost obţinute „multe progrese”. „Nu am ajuns la final încă”, a declarat diplomatul părăsindu-i pe negociatorii canadieni la Ottawa pentru a se întoarce în capitala SUA, arătându-se „optimist”.

Acest ultim maraton al negocierilor s-a desfăşurat prin telefon, spre deosebire de sesiunile precedente care toate s-au ţinut la Washington.

Cotidianul The Globe and Mail, citând surse de o parte şi de alta a frontierei, a anunţat la sfârşitul zilei că negociatorii canadieni şi americani sunt foarte aproape de un acord.

La Washington, Peter Navarro, consilier pentru comerţ al preşedintelui american, a afirmat că cele două părţi negociază „de bună credinţă” şi că rezultatul tratativelor va fi cunoscut cel mai târziu luni dimineaţă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img