spot_img
8.8 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăDezvaluiriCazaciocul lui Macron

Cazaciocul lui Macron

-

Hotărât să joace rolul de mediator, preşedintele francez Emmanuel Macron îl primeşte luni pe omologul său rus Vladimir Putin la reşedinţa sa de vacanţă de la Bregancon, cu cinci zile înainte de a-i primi la Biarritz pe liderii G7, un mod de a include din nou Rusia în această reuniune mondială din care ea este exclusă din 2014, comentează vineri AFP.

Russia’s President Vladimir Putin (C) enters Andreyevsky (St.Andrew’s ) Hall at the Great Kremlin Palace in Moscow?s Kremlin, on May 7, 2012, during his inauguration ceremony. Putin took his oath of office today to become Russia’s president for a historic third mandate at a glittering ceremony inside the Kremlin. AFP PHOTO/ RIA-NOVOSTI/ ALEXEY DRUZHININ (Photo credit should read ALEXEY DRUZHININ/AFP/GettyImages)

Preşedintele rus va fi oaspetele său pentru o întâlnire de lucru, iar apoi pentru un dineu, pentru a doua oară după reuniunea lor la Versailles în 2017.

- Advertisement -

Pe agendă ar urma să figureze conflictul în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei, care i-a atras Rusiei – împreună cu anexarea Crimeii – excluderea din G8 şi sancţiuni din partea UE.

Ei vor aborda de asemenea crizele internaţionale în care Rusia joacă un rol crucial, în special războiul în Siria şi tensiunile între Iran şi SUA asupra acordului nuclear.

- Advertisement -

Potrivit Parisului, alegerea acestei întâlniri chiar înainte de G7 – convenită între cei lideri la G20 la Osaka- „este semnificativă” pentru voinţa şefului statului francez de a face ca Rusia să participe la discuţii multilaterale. De asemenea, Macron se va deplasa la Beijing în această toamnă pentru a se întâlni cu preşedintele chinez.

Din 2017, liderii francez şi rus a rămas în contact cu regularitate, fără ca Emmanuel Macron să se abţină de la critici. „Europa trebuie să dialogheze cu Rusia”, care trebuie şi ea „să facă eforturi”, concluzionase el în iunie.

„În ultimele luni, contactele în domeniul politic s-au intensificat. Contactele în domeniul cultural şi umanitar sunt de asemenea foarte intense. În 2020, desfăşurarea ‘Sezoanelor ruseşti’ este prevăzută aproape în toate regiunile Franţei”, a subliniat un consilier al Kremlinului.

Pentru a elimina un punct de crispare, justiţia rusă tocmai l-a eliberat pe bancherul francez Philippe Delpal, deţinut din februarie sub acuzaţia de fraudă şi consemnat de acum încolo la domiciliu. Macron evocase cazul acestuia în mai multe rânduri în discuţiile cu preşedintele rus.

Referitor la Ucraina, Parisul speră „să deschidă un nou spaţiu pentru negociere” şi l-a invitat pe Vladimir Putin să răspundă „în manieră încurajatoare” gesturilor de calmare a situaţiei din partea noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski.

„Principalul subiect vizibil va fi revitalizarea acordurilor de la Minsk” pentru pace în estul Ucrainei, a apreciat Aleksandr Baunov, analist la centrul Carnegie. „Principala promisiune a noului preşedinte ucrainean este să pună capăt războiului. Vladimir Putin este pregătit pentru o relansare a eforturilor de pace dacă un statut federal este acordat Donbasului”. „Acolo, există o adevărată şansă de progres. Macron ar fi încântat să pună capăt războiului din Donbas pentru a intra în istorie, la fel ca Nicolas Sarkozy în cazul Georgiei”, adaugă analistul.

„Dar Moscova nu va merge în această direcţie decât dacă principalele sale condiţii sunt respectate: o perioadă de tranziţie, precum şi alegeri locale fără principalele partide ucrainene”, potrivit acestuia.

Cu privire la Siria, ca şi la Iran, Parisul explică că vrea să ceară preşedintelui rus „să-şi utilizeze influenţa asupra aliaţilor săi”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img