spot_img
8.6 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăhighlightCCR se va pronunța pe traficul de influență în urma cererii lui...

CCR se va pronunța pe traficul de influență în urma cererii lui Dragoș Băsescu

-

Tribunalul București a admis o cerere a lui Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate vizând articolul din Codul penal care incriminează traficul de influență, mai exact sintagma ‘lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public’.

„Admite cererea formulată de inculpatul Băsescu Dragoș — prin apărător ales — de sesizare a Curții Constituționale cu excepția vizând dispozițiile art.291 Cp, respectiv neconstituționalitatea sintagmei ‘lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public’. Înaintează prezenta încheiere Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției invocate”, se arată în hotărârea pronunțată de Tribunalul București.

- Advertisement -

Articolul 291 din Codul penal prevede, în primul alineat, că „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Dragoș Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 26 octombrie 2015, sub acuzația de trafic de influență. În același dosar a fost deferit justiției și omul de afaceri Ciprian Nistor, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altă cauză, pentru complicitate la trafic de influență.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img