spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeCei 100 de cheflii români din Spania au mai dat o lovitură

Cei 100 de cheflii români din Spania au mai dat o lovitură

-

Cele peste 100 de persoane despre care se bănuiește că ar fi din estul Europei și care, săptămâna trecută, au mâncat de circa 2.000 de euro într-un restaurant din Spania, apoi s-au ridicat dintr-o dată și au plecat în grabă fără să achite notele de plată, ar putea fi autorii unei lovituri similare, informează luni BBC. Poliția anchetează un caz desfășurat într-o manieră asemănătoare, petrecut într-un local aflat la numai 10 kilometri distanță de prima ”țintă”.

În primul caz, clienții, care plătiseră o garanție de 900 de euro, au ieșit din restaurantul El Carmen, situat în Bembibre, înainte de servirea desertului, după cum a declarat Antonio Rodriguez, proprietarul localului. ”S-a întâmplat în doar un minut”, a spus acesta. ”A fost ceva plănuit și au ieșit în goană”, a completat el adăugând că mesenii mai aveau de achitat încă 2.000 de euro.

- Advertisement -

Proprietara celui de-al doilea restaurant păgubit, El Rincon de Pepin, din Ponferrada, bănuiește că lovitura a fost dată de același grup, menționează sursa citată. Potrivit acesteia, petrecăreții au invocat faptul că sărbătoreau o nuntă și au comandat un meniu de bază. Ei au achitat o garanție de 1.000 de euro, însă au făcut o consumație de 10.000 de euro. ”Au fost 160 și au dispărut toți. În cinci minute”, a declarat Laura Arias pentru BBC. „Asta a fost neobișnuit. De obicei, oamenii pleacă pe rând și te aștepți ca cineva să vină să discute cu tine și să spună că se va rezolva cu nota a doua zi dimineață sau ceva de genul acesta. Însă ei nu au zis nimic, pur și simplu au dispărut’‘, a spus ea.

Fapta neobișnuită a fost raportată la poliție, însă Arias nu are nici o îndoială cine sunt făptașii. ‘‘Sunt aceiași oameni. Ne dăm seama după fotografii”, a declarat ea.

- Advertisement -

Potrivit media din nordul Spaniei, martorii susțin că grupul ar fi din estul Europei. Potrivit cotidianului Diario del Leon, cei doi lideri ai grupului ar fi fost identificați, iar poliția investighează legătura dintre cele două cazuri.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img